Ciolacu: Guvernul PNL acționează neconstituțional/ Vom sesiza orice conflict de neconstituționalitate

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat cu prilejul Zilei Constituţiei că PNL acţionează nedemocratic, afirmând că nu va permite guvernului să își aroge competențe pe care nu le are şi că va sesiza orice conflict de neconstituționalitate înainte de a depune o eventuală moțiune de cenzură.

„Astăzi este Ziua Constituției. Această lege fundamentală a statului reprezintă mai mult decât o simplă și formală afirmare de principii. Respectarea Consituției asigură echilibrul democratic și garantează drepturile și libertățile cetățenilor. Din păcate, observ că, în ultimul timp, Guvernul PNL acționează nedemocratic și neconstituțional atunci când anunță că își angajează răspunderea pe proiecte de lege extrem de importante, precum Bugetul de stat, sau altele aflate deja în dezbatere parlamentară”, a afirmat Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Marcel Ciolacu  a afirmat că premierul Ludovic Orban acţioneată „haotic și iresponsabil”.

„Am înțeles că Ludovic Orban nu are niciun program de guvernare și acționează haotic și iresponsabil. Efectele le vom simți din păcate noi toți. Nu voi permite, însă, guvernului să își aroge competențe pe care nu le are și să se substituie Parlamentului. PSD va sesiza orice conflict de neconstituționalitate înainte de a depune o eventuală moțiune de cenzură!”, a anunţat liderul interimar al PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare