Ciolacu: Iohannis nu se poate ridica la nivelul gravităţii momentului pe care îl traversăm/ Neclintit în unicul său plan, alegerile

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că șeful statului, Klaus Iohannis, „nu se poate ridica la nivelul gravităţii momentului pe care îl traversăm”, afirmând că Iohannis pare neclintit în unicul său plan: alegerile.

„Iohannis nu se poate ridica la nivelul gravităţii momentului pe care îl traversăm. Un preşedinte de ţară ar fi dat românilor un mesaj de încredere şi speranţă că lucrurile sunt sub control. În schimb, Iohannis rămâne şi acum doar preşedintele PNL, care se luptă cu Opoziţia şi cetăţenii, găsiţi vinovaţi pentru creşterea infectărilor”, a declarat Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Marcel Ciolacu a afirmat că „unicul plan” al preşedintelui Iohannis îl reprezintă alegerile.

„Deşi haosul sanitar a cuprins deja Capitala şi Clujul, Iohannis pare neclintit în unicul său plan: alegerile. Sănătatea nu contează! Doar puterea. Toată puterea din România pentru sine şi camarila liberală, pentru a aduce în Parlament toţi traseiştii, impostorii şi interlopii din PNL. Cu ce preţ însă?”, a susţinut Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni seară, că alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii şi vor avea loc în 6 decembrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare