Ciolacu: Iohannis trebuia să ceară „demisia urgentă” a ministrului Transporturilor

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că președintele Klaus Iohannis trebuia să ceară „demisia urgentă” a ministrului Transporturilor, Lucian Bode, după ce acesta a fost implicat într-un accident rutier.

„(…) Iohannis trebuia să facă un singur lucru de bun simţ: să ceară demisia urgentă a lui Bode! În schimb, atât a putut! Să recite aceeaşi placă ruginită cu PSD-ul. După giroscopul traseiştilor, Iohannis a dat-o-n bară şi cu girofarul şmecherilor din guvernul Orban!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Reacția liderului PSD vine după ce Klaus Iohannis a declarat că ministrul Transporturilor nu ar trebui să demisioneze în urma accidentului, afirmând nu poate fi comparat cazul lui Gabriel Oprea cu cel al lui Lucian Bode.

”Cum adică e greu să faci comparaţii între cazul „Gigină” şi ce a făcut Bode?! Trebuiau să moară oameni, domnule Iohannis?! Ce înţeleg cetăţenii de rând? (…) Că dacă eşti ministru în guvernul său poţi să calci legea în picioare? Că dacă eşti reprezentant al partidului său poţi să îţi baţi joc de cetăţeni şi să îi arunci în şanţuri?!”, a adăugat liderul PSD.

 

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare