Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că există lideri politici care propun ieşirea din Uniunea Europeană, uitând beneficiile pe care le oferă apartenenţa la UE, scrie Agerpres.
El a menţionat că politicienii care „uită” cât importantă este „umbrela NATO”, mai ales în contextul unei crize de securitate, ar trebui întrebaţi care sunt alternativele pe care le susţin.
„Acum vedem cât de importantă este apartenenţa noastră la NATO. Mai vedem anumiţi lideri politici care vin şi propun românilor să ieşim şi din Uniunea Europeană, uitând că de la Uniunea Europeană am avut peste 54 de miliarde de euro, care se regăsesc în infrastructura şi dezvoltarea acestei ţări, uitând cât de important este NATO şi umbrela NATO în acest moment, mai ales într-o criză de securitate regională majoră pentru întreaga Europă, având un conflict în Europa în anul 2023. Poate, când îi mai vedeţi că exprimă astfel de păreri, întrebaţi ce vor pune în loc. Poate au ei alte concepte”, a arătat Ciolacu, într-o conferinţă de presă.
În ce priveşte postarea sa de joi pe Twitter, în urma ameninţărilor venite din partea guvernatorului din Herson privind atacarea podului de la Giurgiuleşti, Ciolacu a precizat că statul român trebuia să aibă o reacţie în acest caz.
„O ameninţare, cred că doar de testare şi era obligatoriu ca statul român să aibă o reacţie. Am văzut că a avut şi Ministerul de Externe. Am avut şi eu, în calitate de premier, dar şi ca român. Avem obligaţia de a oferi securitate şi Republicii Moldova. Vă reamintesc că în Republica Moldova trăiesc români, ca şi mine, la fel ca şi dumneavoastră. Şi aveam această obligaţie”, a spus Ciolacu.
Guvernatorul prorus al regiunii Herson, Vladimir Saldo, a ameninţat că armata rusă va lovi podul de la Giurgiuleşti ca răspuns la atacul de joi al ucrainenilor asupra unui pod care leagă regiunea ucraineană Herson de Crimeea. „Coordonatele podurilor din regiunea Odesa, din Giurgiuleşti în Moldova, care a fost în componenţa Ucrainei, dar a fost predat pe Dunăre încă de pe vremea regimului (fostului preşedinte ucrainean Viktor) Iuşcenko, toate aceste coordonate sunt cunoscute şi în curând va fi un răspuns destul de serios”, a spus Saldo.