Liderul PSD Marcel Ciolacu anunţă, într-o postare pe Facebook, că ministrul Finanţelor va solicita, în şedinţa de guvern de miercuri, luarea unei decizii astfel încât familiile victimelor din dosarul “Colectiv” să primească urgent despăgubirile stabilite de instanţă.
Preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu, a reclamat, că ISU şi Primăria Sector 4, în loc să pregătească cele 64 de milioane euro acordate ca daune morale în urma incendiului din Colectiv, au depus contestaţii la solicitările executorilor.
Asta înseamnă 1.600 de noi dosare deschise la Judecătoria Sector 4, care vor amâna acordarea banilor, a precizat Iancu. Prin urmare, dosarele îşi vor urma traseul până la o decizie finală a instanţei.
Preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu, a reclamat, marţi seară, ceea ce a numit ”o mârlănie” pe care au comis-o ISU şi Primăria Sector 4, respectiv faptul că, în loc să pregătească cele 64 de milioane euro acordate ca daune morale, au depus contestaţii la solicitările executorilor. Asta înseamnă 1.600 de noi dosare deschise la Judecătoria Sector 4, care vor amâna acordarea banilor. Eugen Iancu face apel la premierul Nicolae Ciucă, la liderul PSD, Marcel Ciolacu şi la ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ca situaţia să fie remediată fără alte umilinţe pentru victime.
”ISU şi Primăria Sector 4 au de plătit daune morale şi materiale în valoare de 64 milioane euro în urma deciziei definitive în procesul Colectiv. Se ştia că se va ajunge aici încă de la finalul procesului pe fond. Deci timp arhisuficient ca cele două instituţii să pregătească banii pentru a nu continua sfidarea şi umilirea victimelor incendiului. Ce au ales însă cele două instituţii, ISU şi Primăria S 4 să facă? O golănie, o mârlănie de cea mai joasă speţă. Au depus contestaţii la solicitările executorilor, cum că ei nu ştiau, nu au primit documente, au fost luaţi nepregătiţi”, a scris, marţi seară, pe Facebook, preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu.