Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seara, că îi va propune Gabrielei Firea să facă parte din echipa cu care va candida la Congresul PSD.
„O doresc și pe Gabriela Firea (în echipă n.r.). Urmează mâine să am o discuție cu ea mai aplicată. Este primarul general al Capitalei, este omul cu al doilea număr ca mărime de voturi din România după președintele țării și cred că oricine și-ar dori-o pe Gabriela Firea în echipă”, a declarat Marcel Ciolacu, la Digi 24.
Marcel Ciolacu nu a anunțat public echipa cu care va candida la Congres. A făcut public doar numele Liei Olguța Vasilescu.
Până în prezent, Marcel Ciolacu nu are niciun contracandidat la șefia PSD la Congresul de pe 21 martie.
Congresul a fost programat pe data de 29 februarie însă a fost amânat după anunțarea primului caz de coronavirus din ţara noastră.