Ciolacu: Pe timp de pace putem construi; asigurarea securităţii în zonele noastre va contribui la impulsionarea relaţiilor comerciale şi a investiţiilor reciproce

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat în vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, a avut o întrevedere cu Şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, Preşedintele Emiratelor Arabe Unite şi conducătorul Emiratului Abu Dhabi.

„Pe timp de pace putem construi. Asigurarea securităţii în zonele noastre va contribui la impulsionarea relaţiilor comerciale şi a investiţiilor reciproce este concluzia întâlnirii avute astăzi cu Preşedintele Emiratelor Arabe Unite şi conducătorul Emiratului Abu Dhabi, Şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, căruia îi mulţumesc atât pentru primirea călduroasă, cât şi pentru deschiderea avută faţă de consolidarea relaţiilor dintre cele două state”, este mesajul transmis cu acest prilej de premierul Marcel Ciolacu, conform comunicatului de presă al Guvernului.

Şeful Executivului român a menţionat, totodată, că România rămâne angajată alături de Uniunea Europeană, SUA şi partenerii regionali pentru a contribui la eforturile de dezescaladare a situaţiei din Orientul Mijlociu. În acest context, premierul Marcel Ciolacu a apreciat poziţia echilibrată a Emiratelor Arabe Unite şi apelul la reţinere adresat celor două părţi după atacul Iranului asupra Statului Israel.

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Emiratele Arabe Unite a avut şi o proeminentă componentă economică, prin seria de întrevederi pe care şeful Executivului român şi membrii delegaţiei guvernamentale le-au avut cu alţi oficiali şi cu reprezentanţi ai unor companii emirateze de renume pentru domenii strategice de interes pentru România, precum infrastructura de transport, energie, agricultură şi digitalizare. Discuţiile care au avut loc în plenul delegaţiilor guvernamentale din România şi Emiratele Arabe Unite şi în cadrul întrevederilor bilaterale la nivel de miniştri deschid perspective de atragere a unor noi investiţii în România. A fost discutată dezvoltarea dialogului bilateral la nivel de companii naţionale care a avut ca rezultat concret schimbul de acorduri bilaterale în domeniul digitalizării şi reglementării în telecomunicaţii.

„Încurajăm dezvoltarea de proiecte strategice comune, care să contribuie la dezvoltarea economică a statelor noastre, inclusiv în cadrul dialogului periodic la nivel de responsabili naţionali. Apreciem interesul manifestat aici, în Emiratele Arabe Unite, şi de partenerii noştri de dialog şi aşteptăm cu interes cea de-a treia sesiune a Comisiei inter-guvernamentale de cooperare care va avea loc foarte curând la Bucureşti, pe 26 aprilie, şi care rămâne un instrument valoros pentru promovarea contactelor instituţionale”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, conform sursei citate.

Şeful Executivului român a reafirmat, totodată, sprijinul României pentru dezvoltarea relaţiilor Uniunii Europene cu Consiliul de Cooperare al Golfului, evocând în acest context cadrul de cooperare pe care îl oferă organizarea în 2024 a unui forum de investiţii UE- Emiratele Arabe Unite şi apropiatul Forum la nivel înalt privind cooperarea şi securitatea regională UE– Consiliul de Cooperare al Golfului, programat să aibă loc chiar săptămâna viitoare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare