Ciolacu: Proiectul PNL referitor la carantină, un alt zombi legislativ

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii nu vor vota proiectul de lege propus de Guvern pentru reintrarea în legalitate a măsurilor de carantină şi izolare, cerând ajutorul societății civile.

„Guvernul Orban naște un alt zombi legislativ și ne impune dezbatere în regim de urgență. Invităm în Parlament societatea civilă să reparăm împreună haosul PNL! Doar la prima lectură, colegii mei au găsit în legea privind carantina și izolarea aberații majore ce atentează grav la drepturile și libertățile românilor”, a anunțat Marcek Ciolacu, pe Facebook.

Marcel Ciolacu a enumerat mai multe caracteristici ale ”unui partid care își spune liberal, dar vrea să transforme statul într-un regim totalitar”.

Ciolacu afirmat că: izolarea prevede nu doar separarea fizică, ci și aplicarea obligatorie a unui tratament inclusiv asimptomaticilor – cum s-a întâmplat deja, neconstituțional, în multe spitale; formularea “probabilitate ridicată de apariție și propagare a unui agent patogen” permite oricând guvernului să instituie carantină și s-o mențină oricât; oricine și orice poate fi suspectat ca ”potențial expus” virusului și intră în carantină, se aplică restricții și unor bunuri ale românilor, precum automobilele, de exemplu”.

Președintele PSD a criticat că nu există nici un fel de claritate asupra duratei lipsirii de libertate; „datele științifice” nu pot constitui un criteriu valid juridic când e vorba de lipsirea de libertate, fiindcă nu oferă deloc predictibilitate.

O altă nemulțumire este că proiectul oferă puteri discreționare ministrului Sănătății de a dispune cele mai grave măsuri de privare de libertate când există un risc iminent, la simpla propunere a Institutului Național de Sănătate Publică, care de altfel îi este subordonat.

”Am auzit azi cele mai importante voci ale societății civile punctând alte exemple de derapaje dramatice pe care această lege le provoacă. De aceea, vom invita mâine principalele ONG-uri din România specializate în apărarea drepturilor omului la dezbaterea acestei legi în comisii. Îi vom asculta și le vom prelua propunerile. Să vedem dacă PNL va considera și societatea civilă un “dușman al poporului”, pe modelul CCR!”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare