Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu i-a transmis premierului Ludovic Orban că este o ”nerușinare” să pedepsești cetățenii pentru că sunt conduși de un primar de altă culoare politică și că ”bun simți înseamnă să aloci bani transparent în funcție de nevoile comunității”.
- Președintele interimar PSD acuză că actualul guvern alocă mai mulți bani primarilor PNL decât edililor de la PSD.
Declarația vine în contextul în care premierul i-a reproșat Gabrielei Firea că a dat dovadă de lipsă de bun simț când a cerut bani de la bugetul de stat.
„Bun simț, domnule Orban, este să aloci banii publici, transparent, în funcție de nevoile reale ale comunităților locale și indiferent de cine sunt conduse. Nerușinare este să pedepsești cetățenii pentru că sunt conduși de un primar de altă culoare politică. Așa cum ați făcut dumneavoastră acum trei zile, când ați golit ilegal fondul de rezervă către primarii PNL! ”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Președintele interimar al PSD a afirmat că ”cifrele sunt clare.
”(…)pentru cei 53% primari PSD ați alocat 100.707mii lei, iar pentru 33% primari PNL ați alocat TRIPLU, 283.670 mii lei”, a adăugat Ciolacu, cerându-i premierului să nu o mai jignească pe Gabriela Firea.
”Dacă aveți curaj candidați împotriva ei în alegeri. Sau vă e teamă că luați 11% ca data trecută?!”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.