Cioloș: Confirm încă odată faptul că USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei

Parlamentarii vor avea ocazia, la moţiunea simplă pe energie care va fi depusă de USR la începutul acestei sesiuni parlamentare, să spună, prin votul lor, dacă administrarea Ministerului Energiei de către Virgil Popescu este una bună, a declarat marţi preşedintele USR, europarlamentarul Dacian Cioloş, potrivit Agerpres.

„Confirm încă odată faptul că USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, la începutul acestei sesiuni parlamentare. Am solicitat în mai multe rânduri adoptarea de măsuri care să reducă facturile foarte mari la energie. Am venit şi cu propuneri în acest sens. Am tras şi noi concluzii alături de mulţi cetăţeni ai României care plătesc în continuare facturi mari, faptul că felul cum a fost gestionat acest subiect este unul catastrofal şi asta are impact asupra buzunarelor cetăţenilor”, a declarat Cioloş, la Parlament, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, liderii coaliţiei „au preferat să păstreze aceeaşi persoană în fruntea ministerului”.

„În loc să rezolve problema, să vină cu soluţii, au preferat să păstreze aceeaşi persoană în fruntea ministerului, cu toate că deja e foarte clar că şi-a cam atins limitele de competenţă pe acest domeniu, aşa încât vom crea această oportunitate – să avem în Parlament o discuţie pe acest subiect şi pentru ca parlamentarii să poată să spună prin votul lor dacă într-adevăr administrarea Ministerului Energiei de acest ministru este una bună sau nu, cred că pentru cetăţeni lucrurile sunt foarte clare”, a argumentat liderul USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare