Fostul președinte USR Dacian Cioloș spune că liderul UDMR Kelemen Hunor „a strigat ca din gură de șarpe de câte ori am atenționat că Viktor Orbán se joacă cu focul atunci când încearcă să trezească emoții revizioniste și extremiste”.
„Kelemen Hunor și-a apărat prietenul politic din poziția de vasal, care se pare că nu-l deranjează în ciuda faptului că a ocupat ani în șir poziția de vicepremier în Guvernul României. Și a făcut-o cu atâta îndârjire încât nu pot să nu mă întreb care sunt loialitățile sale politice.
- Acum, aș vrea să văd cum își asumă vicepremierul României declarațiile celui care a ales să vină în România pentru a provoca pe toată lumea în spiritul unei „bune înțelegeri și vecinătăți”. Cred că, dincolo de „datul ochilor peste cap” și de furia națională irațională, trebuie să existe o reacție clară și fără echivoc din partea celui care conduce o formațiune politică ce este parte a coaliției guvernamentale.
- Pentru că întrebarea mea retorică legată de loialitatea lui Kelemen Hunor are un răspuns precis și clar pe care domnia sa îl poate descoperi în Constituția și în legile României: loialitatea lui Kelemen Hunor este față de cetățenii României, indiferent de naționalitatea lor. În cazul în care acest lucru nu se confirmă, are libertatea oferită de legile europene pe care Viktor Orbán le terfelește permanent să meargă la Budapesta și să reprezinte pe oricine e dispus să-l voteze. Până una alta, se supune legilor din România și trebuie să se comporte ca atare.
- În același timp, aș vrea să văd că premierul și ministrul de Externe pun mâna pe telefon și îi cer socoteală lui Orban pentru declarațiile aberante făcute pe teritoriul României. Premierul Ungariei trebuie să înțeleagă că este binevenit în România în măsura în care nu uită la frontieră bunul-simț pe care sper că îl are. Premierul și ministrul nostru de Externe să nu uite că aceste provocări sunt intenționate și că Viktor Orbán nu delirează fără un plan bine pus la punct. Așa că e de datoria lor să intervină și să aibă comportamentul corespunzător în astfel de situații, care tind să devină periculoase. Să nu va îndoiți că, în ciuda caracterului extremist al declarațiilor sale, ele nu găsesc ecou într-o parte a publicului. Și România va fi cea care va trebui să se confrunte cu rezultatul acțiunilor lui Viktor Orbán mai devreme sau mai târziu.
România nu are de ales: trebuie să aibă relații de bună vecinătate cu Ungaria și cu poporul maghiar, pe care Viktor Orbán nu le poate deturna, fără scrupule, în propriul interes politic”, a scris Cioloș, pe Facebook.