Liderul PLUS Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, că Monicia Anisie ar trebui să demisioneze de urgenţă de la minister, afirmând că până mai ieri era nevoie de „pepsiglas” pentru a îi proteja pe copiii care merg la şcoală, însă astăzi nu mai trebuie, potrivit ministrului Educației.
„Ministerul Educaţiei nu ştie ce vrea, dar ştie că vrea să se facă aşa cum vrea el. După şase luni de pandemie, iar «ne-a prins iarna pe nepregătite», iar ne irită cetăţenii cu pretenţiile lor permanente şi scoatem încă o dată din pălărie soluţia magică a oricărui funcţionar depăşit de situaţie: să trimitem lumea după o altă adeverinţă, să umplem ţara de cozi şi dosare cu şină. Distanţare socială? Da, dar doar după ce ai stat la coadă până ţi-au amorţit picioarele, spatele şi gândurile, alături de alţi oameni la fel de iritaţi şi obosiţi ca tine. Să încetăm să ne mirăm că opinia generală este că guvernul sau autorităţile sunt incompetente, pentru că adevărul adevărat este că de cele mai multe ori chiar aşa şi este”, a scris Dacian Cioloş, pe Facebook.
Dacian Cioloș a criticat modul în care Guvernul gestionează redeschiderea școlilor.
„Până ieri, cerea adeverinţe de la toţi elevii, astăzi doamna Anisie zice că nu mai e nevoie. Până ieri, era nevoie de «pepsiglas», azi nu mai trebuie. Până ieri, Guvernul anunţa tablete şi internet pentru toate şcolile, azi are doar pentru câteva. Doamna ministru al Educaţiei, Monica Anisie, ar trebui să plece de la minister de urgenţă, dar nu am nicio speranţă că se va întâmpla aşa ceva. Mai ales că poate invoca exact criza pe care nu reuşeşte să o rezolve pentru necesitatea rămânerii în funcţie. Am văzut acest scenariu de zeci de ori. Politicieni incompetenţi care cred că lumea se va prăbuşi fără ei se agaţă de scaune cu disperare. La educaţie este haos în preziua redeschiderii şcolilor”, a afirmat Cioloş.