Fostul premier Dacian Cioloș a taxat dur faptul că PSD pune pe primul loc luptele interne din partid.
„Pe mine mă interesează în primul rând România, nu luptele interne din PSD. Mă interesează ce se întâmplă în PSD doar prin prisma faptului că este un partid aflat la guvernare, care ar trebui să se ocupe de dezvoltarea economică, de rezolvarea problemelor pe care le are România, să evite izolarea României în plan european și în plan internațional. În schimb, ce vedem? Spectacole în care apar unii așa-ziși disidenți, mai curați decât ceilalți, și se bat între ei.
„E o bătălie internă. PSD, în întregul său, are o responsabilitate pe care trebuie să și-o asume în ceea ce privește tot ce se întâmplă în România. Dacă ei au impresia că, prin această bătălie internă, vor transmite imaginea că există un PSD sub controlul lui Dragnea, care e nociv, și că există o altă parte din PSD, care e mai bună, se înșală.
Pentru că se văd rezultatele. Se vede capacitatea acestui partid de a guverna, cu rezultatele catastrofale. Și plătim cu toții pentru acest spectacol mediatic la care asistăm seară de seară, în loc să discutăm despre problemele economice, despre dezvoltarea socială și despre modul în care România se izolează pe plan european”, a declarat Cioloș, la Sibiu.