Cioloş: Tatăl meu nu e Soros!

Fostul premier Dacian Cioloş a denunţat luni, într-o postare pe Facebook, “minciunile” spuse împotriva sa, cu referire direct la omul de afaceri George Soros.

“Riscăm să devenim spectatori captivi ai unei lumi urâte, „împodobită“ cu minciunile din ce în ce mai disperate ale celor care ne guvernează. O lume în care scandalul, obscenitatea și nesimțirea încearcă să acopere corupția, nepotismul și inaptitudinea guvernanților. M-am obișnuit cu aberațiile spuse despre mine și despre activitatea mea. Am aflat că Soros ar fi tatăl meu, că sunt un ultranaționalist feroce, membru al unui partid în care nu am fost înscris niciodată și că puterile oculte de la Bruxelles îmi spun ce trebuie să fac”, a spus Cioloş.

Mai nou, a adăugat el, “a fost preafericit de presa pro-PSD și cu darul ubicuității”.

“Am întâlniri oculte cu Florian Coldea la Viena. Viena, în decembrie, e un loc plăcut, numai bun de vizitat, doar că nu am mai ajuns acolo de vreo patru ani. Pe domnul Coldea nu l-am mai văzut de prin 2016, când ne-am întâlnit, în cadru oficial, la un eveniment cât se poate de public. Dar ce contează adevărul sau bunul-simț?

  • Scrie o publicație cvasianonimă că mă întâlnesc cu Coldea – așa trebuie să fie. Trec două zile în care minciuna este plimbată de „analiști“ aserviți pe la diverse emisiuni TV. Aceeași știre este publicată, pe urmă, în presa centrală, care „uită“ să verifice dacă informația nu este cumva o dezinformare, o minciună lansată de cei care se plâng că sunt asupriți de Statul Paralel.

Abia apoi mi se oferă „dreptul“ de a comenta afirmații care nu au fost verificate cu mine înainte de a fi publicate.

  • Ei bine, aceasta este o cale sigură de a otrăvi iremediabil societatea. De a ne transforma într-un popor speriat, neîncrezător și ușor manipulabil, în poporul perfect pentru a fi condus de Dragnea și de Vâlcov”, a adăugat fostul premier.

Potrivit acestuia, România are nevoie de oameni ca voi, oameni onești, harnici și cu bun-simț, care să se implice în politică, hotărâți să schimbe democratic o clasă politică catastrofală pentru noi toți.

“Pe mine nu mă vor opri să fac tot ceea ce pot pentru a aduce această schimbare în bine”, a conchis Dacian Cioloş.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare