Cioloş zice că nici suspendarea lui Iohannis, nici anticipatele nu vor rezolva problemele actuale

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, apreciază că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis nu reprezintă o soluţie la criza actuală, scrie Agerpres.

„Din punctul nostru de vedere, suspendarea preşedintelui acum nu e o soluţie. Nu vedem ce aduce la rezolvarea crizei prin care România trece. Noi, de la USR, insistăm în continuare şi cerem asumarea responsabilităţii PNL-ului. Să spună foarte clar ce vor de la viaţa politică, care este abordarea lor, împreună cu preşedintele, pentru că e clar – îi punem în acelaşi coş, împreună, pentru că împreună şi-au asumat ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă”, a declarat el, luni, pentru Digi24.

Liderul USR a pledat pentru refacerea coaliţiei în jurul unui guvern care să îşi asume reforme şi măsuri în vederea ieşirii de criză.

„Am văzut totală lipsă de deschidere în a discuta despre refacerea coaliţiei în aceste ultime zile. Domnul Ciucă a fost desemnat premier. Noi ne aşteptam să caute cu adevărat o soluţie pentru o majoritate în Parlament. Eu, unul, cu experienţa pe care o am în politică, mi-e foarte greu să înţeleg care a fost logica acestui premier, care ne spune că vrea o majoritate, dar nu vrea să construiască împreună cu partidele cărora le cere susţinerea şi votul în Parlament”, a precizat Cioloş.

El a reproşat PNL că merge pe o variantă „înfundată” în ce priveşte rezolvarea crizei politice.

„Florin Cîţu a repetat în ultimele două săptămâni sistematic că mandatul pe care PNL îl dă oamenilor care negociază în numele PNL e guvern minoritar, când e clar că nici nu sunt capabili şi nici nu vor să voteze un guvern minoritar. Pentru că noi am propus şi varianta asta, când am văzut că nu putem reface coaliţia cu ei, cu mine premier. Am propus guvern minoritar, nu l-au votat. Au venit ei apoi cu un alt premier, le-am propus refacerea coaliţiei în jurul acestui premier. Nu şi-au dorit nici acest lucru şi cu obstinenţă se duc în continuare pe o variantă înfundată, fiind clar că nu asta rezolvă problema. Noi asta ne dorim acum, în următoarele zile, în următoarele săptămâni: să rezolvăm crizele pe care le avem pe masă şi nu să creăm alte crize”, a mai declarat Cioloş.

Liderul USR a adăugat că nu a mai vorbit nici cu Nicolae Ciucă, nici cu Florin Cîţu în aceste zile. Pe de altă parte, a reiterat că USR nu va susţine un guvern minoritar.

„USR nu va vota acest guvern minoritar sub nicio formă, dar dacă audierile se organizează, pentru că premierul Ciucă merge în continuare cu această propunere de guvern şi de program de guvernare, evident că vom pune întrebări. Vom avea o discuţie în această după-amiază şi cu grupurile noastre parlamentare şi o discuţie în Biroul Naţional, să vedem exact cum ne vom poziţiona, dar în mod clar nu vom vota acest guvern, pentru că nu considerăm că e o soluţie de ieşire a ţării din criză”, a spus el.

În ce priveşte alegerile anticipate, Cioloş a apreciat că acestea nu vor rezolva problemele actuale, dar a menţionat că în cazul în care „nu există altă soluţie”, USR „nu se teme” de alegeri înainte de termen.

Copreşedintele AUR George Simion a anunţat, luni, iniţierea procedurilor de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că, în momentul în care USR se va alătura demersului de suspendare din funcţie a şefului statului, social-democraţii vor discuta şi ei acest subiect în forurile de conducere şi vor lua o decizie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare