Ciprian Ciucu: Două mari firme de publicitate outdoor se conformează şi au fost de acord să dea jos mesajul anticezariană

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că două mari firme de publicitate outdoor se conformează și au fost de acord să dea jos mesajul anticezariană de pe toate panourile pe care le dețin în București.
La cererea noastra, prin Poliția Locală București, două mari firme de publicitate outdoor se conformează și au fost de acord să dea jos mesajul anticezariană de pe toate panourile pe care le dețin în București.
Una din zona centrală și cealaltă din restul orașului. Mai este o firmă care are panouri cu acest tip de mesaj în Sectorul 3, dar nu ne-a transmis vreun răspuns până acum.
Chiar dacă primăriile de sector autorizează amplasamentele panourilor, iar companiile care le dețin fac contracte și urcă reclamele plătite, am luat decizia să intervenim, făcând apel la buna credință a acestor companii (cadru legal de validare ex-ante a mesajelor nu există).
Astfel că toate panourile celor două mari companii de afișaj vor fi neutralizate luni, după cum ne-au anunțat.
Le mulțumim pentru responsabilitate!
Susțin libertatea de exprimare! În același timp este important pentru sănătatea societății noastre să oferim mesaje care sunt susținute de către știință și lumea medicală.
Acest episod m-a făcut să refectez la oportunitatea amendării regulamentului de publicitate stradală în sensul introducerii unui mecanism prin care, ex-post, la cerearea unei comisii, astfel de mesaje și situații să fie evitate.
Nu am ajuns la o concluzie, este un subiect ce trebuie dezbătut temeinic deoarece, pe de cealaltă parte, trebuie să evităm posibilele abuzuri și cenzura. Dumneavoastră ce spuneți?”, spune Ciucu pe Facebook.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare