Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare (SACET), arătând că întârzierea acestei reforme a generat o povară financiară „imensă” pentru Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).
În cadrul unei conferinţe de presă la Primăria Capitalei, Ciucu a explicat că înfiinţarea SACET ar elimina întârzierile la plată dintre Termoenergetica şi Elcen şi, implicit, penalităţile acumulate.
„În momentul de faţă avem Elcen, care este sub Ministerul Energiei, şi avem Termoenergetica, care este sub Primăria Capitalei. Vă daţi seama că dacă exista SACET nu ar mai exista penalităţi de sute de milioane, bani pe care, în loc să îi plătim aiurea ca penalităţi, puteam să îi folosim pentru repararea conductelor şi reducerea pierderilor”, a spus primarul, potrivit Agerpres.
Primarul a afirmat că Termoenergetica este „singurul client real” al Elcen şi că profitul companiei, de aproximativ 85 de milioane de lei, ar trebui direcţionat către investiţii în reţeaua de termoficare.
„În toată ţara s-au făcut aceste sisteme, s-a unificat producţia cu transportul, pentru că acest lucru are o logică economică în spate. Este nevoie să eliminăm această aberaţie administrativă, despre care se vorbeşte de ani şi ani de zile. Trebuia să se facă pe vremea doamnei Firea, când era primar, dar nu s-a mai înţeles cu domnul Dragnea. S-a mai discutat acest lucru când era domnul Nicuşor Dan primar, dar nu s-a mai înţeles cu guvernul. Cred că în fiecare săptămână o să vorbesc despre acest subiect. Dacă nu o să avem un guvern funcţional, trebuie să facem acest lucru, cumva, prin legi, prin Parlament. Pentru că această reformă întârzie de mult prea mult timp şi povara financiară pe care o are PMB este imensă. Ne-am împrumutat să plătim subvenţia. Asta nu mai e o primărie care să ofere dezvoltare. Asta este o agenţie de plăţi”, a spus el.
Ciucu a mai precizat că Termoenergetica „are fix aceleaşi hibe” pe care le avea şi RADET, susţinând că societatea păstrează aceleaşi probleme administrative şi structurale. RADET a intrat în faliment în 2019, având o datorie de 3,5 miliarde de lei. La momentul respectiv, RADET „a fost trecută pe linie moartă”, iar Primăria Capitalei „a rămas cu o datorie de 3,5 miliarde de lei la Ministerul de Finanţe şi Ministerul Energiei.
„Am schimbat sigla RADET, dar am păstrat mecanismul care l-a falimentat”, a afirmat el.
Potrivit primarului, Termoenergetica şi-a început activitatea în 2019 fără datorii, însă a ajuns în prezent la datorii de 1,47 miliarde de lei către Elcen, la care se adaugă penalităţi de 410 milioane de lei. Ciucu a arătat că aceste sume trebuie raportate la bugetul anual al PMB, de aproximativ 5-6 miliarde de lei.
„Practic, prin contractul reglementat de ANRE, Termoenergetica este întotdeauna obligată să plătească întâi penalităţile şi nu baza datoriei (către Elcen, n.r.). Asta înseamnă că baza, care este foarte mare, va rămâne permanent acolo şi penalităţile vor fi întotdeauna mari. Noi de-abia apucăm să plătim penalităţile. Şi după lungi discuţii cu ANRE şi cu Elcen, am găsit deja o formulă (…). Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să agreem ca în noul contract de delegare să nu mai existe o întârziere de 15 zile, care este mult, pentru că vorbim de miliarde – pentru că penalităţile se acordă pe zi – între momentul în care facturează Termoenergetica la populaţie şi momentul în care Elcen facturează la Termoenergetica. De ani de zile s-a menţionat acest decalaj, care a însemnat în timp sute de milioane acumulate. Şi cred că vom rezolva şi acest lucru”, a spus primarul.
Sursa: TVR



