Circ, în loc de rezultate la USR: Scandalul post alegeri făcut de Armand și Mihaiu, strategie a partidului de a acoperi mediatic eșecul USR și al alianței cu FD și PMP

Circul pe care îl fac Clotilde Armand, primar al sectorului 1, Radu Mihaiu, primar al sectorului 2, și mai nou Allen Coliban, primarul Brașovului, în urma pierderii alegerilor locale, este noua strategie a USR ca să acopere eșecul de proporții al partidului la nivel național. Inclusiv minciunile spuse ambasadelor în detrimentul României fac parte din efortul concertat de a deturna atenția de la faptul că electoratul i-a taxat la vot pentru toate greșelile făcute.

  • USR nu a înțeles însă lecția alegerilor și joacă acum cartea fraudei electorale, dovedind lipsă de realism. USR este un partid nedemocratic care nu își recunoaște înfrângerea, spun chiar și voci din partid, care au respins rând pe rând deciziile dezastruoase ale echipei Drulă.
    Nu poți să respecți votul oamenilor numai când câștigi și sa strigi fraudă când pierzi. Această strategie este sortită eșecului. USR nu a păcălit nici în exterior și nici în interiorul partidului când a adoptat aceeași strategie în legătură cu dosarele DNA ale membrilor marcanți – justiția a fost bună când a cercetat adversarii politici și rea când a cercetat oameni din USR. Nici de această dată acest comportament duplicitar nu va rămâne netaxat.

Tentativele lui Clotilde Armand de a amâna deznodământul inevitabil, al oficializării pierderii alegerilor, conferințele primarului pierzător Radu Mihaiu și, mai nou, solicitarea de renumărare a voturilor în toate cele 188 de secții de votare din partea primarul Brașovului, Allen Coliban, fac parte din strategie.

Dovada, solicitarea lui Coliban vine după ce în urmă cu două zile edilul își recunoștea înfrângerea: „Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău.”

Tot spectacolul la televizor nu poate acoperi însă luptele interne și dezastrul mandatului lui Cătălin Drulă în fruntea partidului, finalizat cu un scor rușinos în alegeri. O spune chiar un primar USR reales. „Nu înseamnă că e de vină doar Drulă. (…) E părtaș și Biroul Național și ar trebui să-și depune și ei demisia. (…) Sunt mai multe greșeli dar n-are sens să vorbim de trecut ci de ce se poate face și cum putem să reconstruim. Nu aș vrea să comentez lucrurile astea, au fost greșeli”, a declarat Lasconi.

Aceasta consideră și că „Alianța Dreapta Unită poate fi o greșeală, a fost făcută pe genunchi, eu am solicitat să ne dea un răgaz să vedem care-i treaba, să facem măsurători, nu s-a întâmplat și consider că a fost o greșeală. Acum suntem într-o situație foarte slabă, eu nu m-am așteptat să văd o cifră sub 10”.

Biroul Electoral Central a prezentat astăzi noi rezultate parțiale ale alegerilor locale, în urma cărora PSD are 39,65% (1.566 mandate primari), PNL 33,75% (1.052 mandate), AUR 5,95% (29 mandate), UDMR 5,30% (195 mandate), iar Dreapta Unită (USR – PMP – FD) are 3,24% (26 mandate).
Cu 3% în alegerile locale este cel puțin bizar să te declari fraudat în alegeri.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare