Brigada Rutieră anunță că în data de 09 noiembrie a.c., Ministerul Apărării Naționale – Statul Major al Forțelor Terestre, va organiza o serie de activități, cu ocazia sărbătoririi „Zilei Artileriei Române”, după următorul program:
– între orele 09.00-19.00, expoziție de tehnică militară în parcarea din fața Monumentului Eroilor Patriei (dispus în fața Universității Naționale de Apărare Carol I);
– începând cu ora 09.30, ceremonie militară cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Artileriști (Bd. Eroilor);
Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat astfel:
– în data de 09.11.2023, între orele 08.30-10.00, pe Bd. Eroilor, segmentul de drum cuprins între Splaiul Independenței și Bd. Eroilor Sanitari, sensul către Piața Eroilor;
– în data de 09.11.2023, între orele 09.00-10.30, pe Bd. Eroii Sanitari, segmentul de drum cuprins între Piața prof. Dr. Victor Babeș și str. Dr. Carol Davila, sensul de mers către Bd. Gh. Marinescu;
Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri.
Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa.