Florin Cîţu a anunţat că nu va face parte din viitorul Executiv, dar lucrează împreună cu premierul desemnat pentru conturarea unei majorităţi care să susţine Guvernul.
În același timp, el spune că se gândește dacă îşi va depune candidatura pentru preluarea funcţiei de preşedinte al Senatului.
Întrebat, duminică, la intrarea în sediul central al PNL, dacă doreşte să facă parte dintr-un viitor guvern condus de Nicole Ciucă, Cîţu a precizat: „Nu. În acest cabinet în niciun caz. Avem atât de multă treabă la partid… Deja, astăzi e cam o lună de când am terminat Congresul PNL. E mult de muncă la partid, deci nu se pune în discuţie”, notează Agerpres.
Referindu-se la o eventuală preluare a funcţiei de preşedinte al Senatului după ce va instala un Guvern PNL-UDMR, Cîţu a spus:
- „E nevoie de vot. Aici vom vedea dacă va fi vot, dacă îmi voi depune candidatura, sunt alte discuţii aici. Dar, deocamdată, (…) nu se discută aşa ceva.
Mă concentrez în fiecare zi pentru a avea majoritatea necesară să trecem acest guvern. Este foarte important. Veţi vedea că şi în programul de guvernare sunt măsuri pe care sunt sigur că le vor susţine şi cei de la USR, măsuri importante, pe care împreună le-am negociat în trecut. Deci, nu cred că e vreo problemă şi acolo”.