Cîțu: Când un bugetar nu își face treaba și îi dai o sancțiune intră în concediu medical

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a declarat luni seară, că îi este greu să reformeze sectorul public, afirmând că atunci când vrea să sancționeze un bugetar acesta intra în concediu medical, lucru care nu se întâmplă în mediul privat.

„La Ministerul Finanţelor Publice am început o reorganizare care înseamnă şi reduceri de posturi de conducere, dar este complicat în condiţiile în care, şi aici am o critică pentru sectorul bugetar, ştiu foarte bine să folosească legislaţia pentru a se acoperi. Este foarte greu să faci reformă în sectorul public astăzi. De fiecare dată când cineva nu îşi face treaba în sectorul bugetar şi încerci să îi dai o sancţiune intră în concediu medical automat. Şi nu poţi să faci nimic. În sectorul privat nu se întâmplă aşa ceva”, a declarat, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîţu, la România TV.

„Reforma continuă în sectorul public şi prin informatizare este singurul mod de a face reformă care să aibă efecte pe termen lung şi care să ne dea un sistem public suplu şi eficient. (…) Ceea ce facem prin informatizarea sistemului public şi prin reorganizarea ministerelor eu şi colegii mei sunt măsuri care au impact permanent, pe termen lung, şi care reconfigurează aparatul administrativ într-un aparat suplu şi eficient”, a afirmat Cîțu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare