Cozmin Guşă: „Cîţu tocmai a slobozit afirmația că PSD avea de gând să-l suspende pe Iohannis, treabă salutară, iar PNL nu s-a putut opune decât prin acceptarea guvernării alături de ”PeeSeeDeee – Jo Napot Kivanok”

Florin Cîțu a declarat pentru G4Media că alianța PNL-PSD a fost făcută de teama liberalilor că președintele Klaus Iohannis ar putea fi suspendat și nu pentru că existau informații despre invazia Rusiei în Ucraina, scrie g4media.ro.

Declarațiile fostului premier PNL care a condus un guvern în alianță cu USR vin după interviul G4Media cu președintele PNL, Nicolae Ciucă, care a declarat că în momentul formării coaliției cu PSD exista ”o anume frământare la nivel de decizie politică”.

Cîțu mai spune că, astfel, sub pretextul posibilei suspendări a lui Klaus Iohannis, liberalii și-au justificat alianța cu PSD. Fostul premier susține că el și fostul ministru de Finanțe de la acea vreme, Dan Vîlceanu, apropiat de Cîțu, s-au opus alianței cu PSD, deși alți vicepreședinți liberali o susțineau.

Cîțu afirmă că nu și-a dat demisia din partid pentru a nu afecta imaginea PNL, dar a reiterat că în timpul mandatului său de șef PNL social-democrații nu au introdus nicio taxă sau măsură populistă, acestea din urmă fiind introduse, conform lui Cîțu, după aprilie 2022, după ce n-a mai condus PNL.

Florin Cîțu a mai declarat pentru G4Media că nu războiul a fost motivul coaliției cu PSD, ci suspendarea lui Iohannis după ce se AUR, PSD și USR votaseră o moțiune de cenzură. Cîțu susține că nu a considerat că există un risc real, dar că liberalii s-au folosit de acest argument ca să formeze o alianță cu PSD.

Analistul politic Cozmin Guşă a afirmat, în acest context: „Cine susținea că-Cîțu nu va fi folositor în campanie, trebuie să-și revizuiască opiniile! Tocmai a slobozit afirmația că PSD avea de gând să-l suspende pe Iohannis, treabă salutară, iar PNL nu s-a putut opune decât prin acceptarea guvernării alături de ”PeeSeeDeee – Jo Napot Kivanok”. Bravo măi Cîțule, ai dat-o BIG TIME, cred că pesediștii căutau din greu o soluție prin care să-și expună poziționarea contra ”Faraonului-Împărat”, și le va servi de minune ceea ce le-ai oferit tu! Marceleeee, o ladă de șampanie pentru prietenul Ursulei, merită băiatul!”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare