Premierul Florin Cîțu a transmis de ziua Ziua Mondială a Sănătății că „efortul de a pune capăt pandemiei este unul comun, concertat”, iar o singură acțiune, un singur om sau o singură țară nu sunt de ajuns să învingă noul coronavirus.
“Marcăm astăzi Ziua Mondială a Sănătății, consacrată conștientizării unor probleme de sănătate publică prioritare la nivel global în viziunea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Tematica aleasă pentru anul acesta pune accent pe accesul echitabil la servicii de sănătate, obiectiv foarte important mai ales în contextul pandemiei prin care trecem din cauza unui virus care nu ține cont de nivelul de dezvoltare economică.
Acces echitabil presupune existența unui sistem sanitar funcțional, la standardele prezentului, dar și solidaritate și responsabilitate din partea fiecăruia dintre noi, cetățeni și reprezentanți ai autorităților, deopotrivă. De cealaltă parte, medicii și întreg personalul sanitar sunt adevărații eroi ai acestei perioade și le mulțumim pentru tot efortul pe care-l depun în slujba sănătății și a vieții.
România este atât parte a efortului, cât și printre beneficiarii solidarității europene, prin vaccinurile anti-COVID-19 pe care le-am primit și vom continua să le primim în lunile următoare. Este însă nevoie de noi toți ca să câștigăm această luptă, să facem tot ce ține de fiecare pentru a ne proteja de virus, pentru a-i proteja și pe ceilalți.
Suferința celor care s-au îmbolnăvit, viețile curmate de virus, dar și costurile economice și sociale de până acum ale pandemiei sunt argumente suficiente pentru a reflecta asupra soluțiilor pe care le avem la îndemână pentru a ieși cât mai curând posibil din această criză sanitară.
Revenind la tema din acest an a Zilei Mondiale a Sănătății, accesul echitabil la servicii de sănătate, consider important să ne mobilizăm pentru a reduce presiunea pe care o pun infectările cu noul coronavirus asupra sistemului sanitar, oferindu-le și pacienților non-COVID-19 șansa la sănătate”, a spus Cîțu.