Premierul Florin Cîţu a transmis, miercuri, de Ziua Națională a Ambulanței din România, că sărbătorim ziua cu sentimentul că munca celor implicați în acest serviciu de urgență reprezintă un adevărat act de dăruire și responsabilitate pentru care trebuie să le mulțumim nu doar azi, ci în fiecare zi.
„De aproape un an și jumătate, întreg personalul din serviciile de ambulanță este angrenat într-un efort multiplicat, din cauza pandemiei. Mulți dintre românii care, din nefericire, au trecut prin situații critice pot spune că le datorează viața acestor oameni minunați care asigură intervențiile de urgență.
Le mulțumesc pentru viețile salvate, pentru dăruirea și profesionalismul cu care își fac datoria! Sunt un exemplu pentru noi toți”, a spus Cîțu.