Premierul Florin Cîţu a catalogat ca fiind „neserioasă” propunerea lui Dacian Cioloş ca USR PLUS să nominalizeze viitorul candidat la funcţia de prim-ministru.
„O propunere neserioasă, sincer, neserioasă. Partidul Naţional Liberal este cel mai mare partid de dreapta din România, va fi cel mai mare partid politic din România, nu poţi să impui premier… Dacă în direcţia asta merg negocierile, deja le consider neserioase şi nu are niciun sens”, a declarat Cîţu vineri, la Galaţi, potrivit Agerpres.
Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a spus că partidul pe care îl reprezintă nu va reintra la guvernare dacă nu are garanţia că poate realiza reforme şi propune ca, în cadrul unei noi coaliţii cu PNL şi UDMR, USR PLUS să dea premierul, argumentând că „este putere de împărţit”, Senatul şi Camera Deputaţilor, astfel încât „poate să existe un echilibru de putere”.