Liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, susține că Ministerul de Finanțe a falsificat rectificarea bugetară și au trecut ”din pix” alte sume decât cele asumate oficial, în fața Parlamentului. Florin Cîţu a anunţat că va sesiza instituţiile abilitate şi va cere o anchetă a Comisiei Europene.
”Datele în documentele pentru rectificarea bugetară sunt FALSE! TOŢI vinovaţii vor răspunde! Angajaţii din MFP şi cei din CNSP care au MĂSLUIT datele rectificării bugetare cu două miliarde lei vor răspunde personal şi penal. La fel şi cei din Curtea de Conturi care au fost părtaşi la acest FALS în acte şi la furtul din banul public. Legea bugetului de stat a trecut prin parlament şi a fost VOTATĂ cu venituri de 159 miliarde lei şi un deficit de 18.7 miliarde lei după primele şase luni. Documentele care însoţesc rectificarea bugetară au FALSIFICAT aceste date”, a afirmat Florin Cîţu, pe Faceebook.
Liberalul afirmă că documente care însoţesc rectifiarea “arată” că: veniturile pentru prima jumătate a lui 2019 ar fi trebuit să fie 157.6 miliarde lei (mai mici cu 1.4 miliarde lei faţă de ce a fost votat în Parlament) şi un deficit de 20.6 miliarde lei (mai mare cu 1.9 miliarde lei faţă de cel votat în Parlament)”.
Senatorul PNL susţine că Eugen Teodorovci împreună cu funcţionarii din finanţe si cei de la CNSP au „măsluit” datele din buget reducând veniturile programate şi crescând deficitul programat.
„De ce au facut asta? Un răspuns astăzi. Pentru că au depăşit ţinta de deficit aprobată prin legea bugetului. Deficitul bugetar după 6 luni este de 1.94% din PIB mai mare decât cel programat de 1.83%. Prin FALSIFICAREA datelor au crescut deficitul “programat” la 2% din PIB şi astfel execuţia arata un deficit mai mic. Dacă nu faslificau datele erau nevoiţi sa reducă chletuielile şi să aprobe o rectificare NEGATIVĂ”, a scris Cîţu.
„Este clar acum de ce Orlando şi Dancila nu au semnat declaraţia pe propria răspundere prin care confirmau că datele din buget sunt reale? ŞTIAU ca au FALSIFICAT datele din buget. ŞTIAU că vor FALSIFICA datele din execuţia bugetară”, a adăugat senatorul PNL.
Florin Cîţu a declara că va trimite aceste informaţii instituţiilor din România care ar trebui să protejeze cetăţenii de astfel de „hoţi şi corupţi în funcţii publice, dar şi Comisiei Europene.
„Este clar că guvernul României măsluieşte informaţiile oficiale pe care le trimite la Bruxelles. Voi cere o comisie de anchetă şi din partea CE”, precizat liberalul.