Cîţu: Nu cred că Crin Antonescu va reuşi o reformă a pensiilor speciale; el e un om onest, dar e susţinut de o coaliţie care nu vrea să se întâmple acest lucru

Crin Antonescu, candidatul coaliției PNL-PSD-UDMR la prezidențiale, a anunțat că marți va fi depus în Parlament un proiect de lege care va reglementa pensiile speciale ale magistraților, astfel încât cei care intră în magistratură de acum înainte să se pensioneze la 65 de ani, scrie b1tv.ro.

Însă fostul premier liberal Florin Cîțu e sceptic că Antonescu va reuși orice variantă de reformă a pensiilor speciale. Cîțu a spus că și el a încercat acest lucru când a fost prim-ministru, dar „a existat o reticență politică”.

Declarațiile au fot făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.

„Cât am fost premier am încercat și nu mai era timp… dar a existat o reticență politică. De aceea am inclus în PNRR și în PNRR am explicat foarte clar acest principiu ca toate pensiile să fie pe contributivitate, nicio pensie să nu fie mai mare decât salariul etc.

Vă aduc aminte că ni s-a spus de cei care azi guvernează că acest jalon a fost îndeplinit. Eu la momentul respectiv am votat împotriva proiectului de lege și am spus că nu respectă jalonul și vom pierde banii. Suntem azi aici. Chiar i-am scris public președintelui Iohannis să nu promulge lege, că dacă o promulgă, vom pierde banii din PNRR. Nu am fost ascultat nici de Iohannis, nici de coaliție și azi suntem unde eram acum câțiva ani și încercăm să rezolvăm.

Cred că dl Crin Antonescu e onest și vrea să rezolve această problemă. Problema domniei sale e cea pe care am spus-o de foarte mult timp – că e susținut de o coaliție care nu vrea și nu a vrut niciodată să facă acest lucru. Sper să aibă mai multă putere de convingere decât am avut eu, că n-am avut trecere nici la PNL, nici la Iohannis”, a declarat Florin Cîțu.

Acesta a precizat apoi că nu trebuie să mai ajungem în situația ca politicienii să promită pensii majorate din motive electorale, dar apoi să nu mai aibă banii să le plătească și să fie nevoiți să le înghețe.

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat, la începutul acestei luni, că cererea de plată numărul 3 din PNRR e parţial suspendată, cauza principală fiind jalonul privind pensiile speciale. Guvernul are termen șase luni să facă reforma, iar Boloș spune că sunt două variante în lucru.

Ministrul a mai precizat că dacă România nu rezolvă problema de echitate a pensiilor speciale, riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare