Ministrul Finanţelor Florin Cîţu anunţă căeste pregătit să vină în faţa senatorilor cu documente privind “situaţia reală a bugetlui României, în condiţiile în are aceştia dezbat luni moțiunea simplă a PSD îndreptată împotriva sa.
Florin Cîțu a declarat luni, la RFI, că va merge în Parlament cu documente, care vor demonstra că cifrele din ultimii trei ani au fost ascunse.
”Le voi transmite ce n-a fost transmis în Parlamentul României de trei ani de zile de nici un ministru de Finanțe al PSD, adevărul, adevărul despre situația economică și cum au fost mințiți și cum am fost mințiți toți, timp de trei ani de zile. Veți vedea că am avut dreptate în toți acești ani de zile și acolo o să vin și cu documente(…), faptul că se știau multe și va confirma exact ce vă spun de trei ani de zile, că situația a fost ascunsă și a fost falsificată”, a spus Cîţu.
Senatul dezbate și votează moțiunea simplă cu titlul ”Guvernare PNL, numele tău estea usteritate”, depusă de PSD împotriva ministrului de Finanțe.