Fostul premier Florin Cîţu a lansat un atac dur la adresa PSD-ului, mai ales la adresa lui Marcel Ciolacu pe care-l invită să plece acasă deoarece românii o duc mult mai rău faţă de perioada când era el premier, scrie evz.ro.
Florin Cîţu le transmite celor de la PSD că poate din nou să reducă taxele pe muncă şi fără să crească alte taxe. De asemenea, fostul premier lansează o întrebare pentru liderul PSD „Marcele, îţi iei gașca şi plecaţi acasă dacă îţi arăt că se poate?”
Senatorul liberal a fost demis după ce PSD l-a acuzat că, în 2021 fiecare român era mai sărac cu 2.300 de euro, iar inflaţia a crescut galopant datorită creşterii halucinante a preţurilor la energie, gaze şi carburanţi.
Fostul premier al României a criticat în termeni foarte duri PSD-ul, acuzând faptul că este praf şi pulbere şi ar trebui să plece acasă.
„PSD este praf şi pulbere. În 2020 şi 2021 am arătat că încasăm mai mulţi bani la buget chiar dacă am scos taxele introduse de Ciolacu/Dragnea în perioada 2017-2019 şi reintroduse în 2022 de Ciolacu şi gaşca lui”, spune Florin Cîţu.
El continuă: „Eu vă garantez că putem din nou să reducem taxele pe muncă (inclusiv sa eliminam supraimpozitarea contractelor part-time) și fără să crească alte taxe.
Florin Cîţu îi cere lui Marcel Ciolacu să răspundă românilor la câteva întrebări esențiale cu privire la OUG cu privire la suprataxarea veniturilor.
1. Cu câteva săptămâni înainte de aprobarea celebrului OUG cu suprataxarea veniturilor pe baza regulamentului UE, care a fost subiectul discuțiilor intre MF-PSD și consultanții unei companii care face obiectul dezbaterilor în spațiul public acum? De ce a ieșit OUG așa cum au sugerat consultanții?
2. Cine a dat ordin să nu fie făcut public rezultatul controlului ANAF la compania respectivă și de ce?
3. A pus la cale acest scenariu pentru a avea un pretext ca să-și lanseze campania cu proiectul de suflet al lui Dragnea în același timp cu rotativa?
P.S. Bugetul României pentru 2023 are deja o gaura de 5 miliarde lei la venituri în urma deciziilor PSD, a mai transmis fostul premier pe social media.
Reamintim că deputatul PSD Gabriel Zetea afirma că în 2021, când Guvernul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură, fiecare român era mai sărac cu 2.300 de euro, iar inflaţia a crescut galopant datorită creşterii halucinante a preţurilor la energie, gaze şi carburanţi. Social-democratul mai subliniază că într-un raport recent al DNA se arată că, în pandemie s-au înregistrat prejudicii de sute de milioane de euro, fiind 90 de dosare în lucru”.
„Oare câţi din banii împrumutaţi de ministrul de Finanţe Cîţu, iar apoi de către premierul Cîţu, în cei doi ani de zile în care a făcut parte, a condus Guvernul PNL-USR au mers spre afaceri care acum sunt în vizorul DNA? Pentru că asta ştiu să facă peneliştii şi asta a ştiut cel mai bine să facă Florin Cîţu: afaceri murdare!”, a scris Zetea într-o postare pe Facebook.