Cîțu și-a depus candidatura la președinția PNL: Am intrat în această cursă să unesc partidul. Eu construiesc echipe, nu vorbesc mult, sunt mai degrabă omul faptelor – DOCUMENT moțiunea ”România liberală”

Premierul Florin Cîțu și-a depus oficial, vineri, la sediul partidului, candidatura la președinția PNL cu moțiunea intitulată ”România liberală”.

„Am pornit acum câteva luni cu o echipă mică, dar determinată și am spus că intru în această cursă să câștig, dar și să construiesc. Azi se vede că mesajul meu de a face România liberală a prins. Avem până acum 32 de filiale care sunt alături de noi.

Le mulțumesc tuturor celor care sunt azi alături de mine, dar nu ne oprim aici. Am intrat în această cursă să unesc PNL. Vom încerca până în 25 septembrie să-i avem pe toți lângă noi, dar sigur, după 25 septembrie, vom avea toți liberalii în jurul acestei moțiuni. E oficial acum. Mi-am depus candidatura pentru președinția PNL. (…)

Știți foarte bine că nu vorbesc mult, sunt mai mult omul faptelor. Această candidatură această moțiune, această competiție nu e despre mine sau despre contracandidatul meu, e despre viitorul PNL în politica din România, dar și despre viitorul României”, a transmis premierul Cîțu.

Moțiunea „România liberală” poate fi consultată integral AICI

În documentul de 28 de pagini, Cîțu vorbește despre revizuirea Constituţiei, digitalizare, desfiinţarea Secţiei speciale, intrarea României în Spaţiul Schengen, apropierea de Zona Euro, susținerea mediului de afaceri și creșterea investițiilor.

„Suntem în PNL pentru că suntem liberali. Pentru că apărăm drepturile cetăţenilor, proprietatea şi piaţa liberă. Pentru că vrem ca legea şi administraţia să ofere fiecărui român şanse egale de a prospera. Este momentul să ne asumăm public aceste valori”, mai precizează Florin Cîțu în moțiunea sa.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare