Cea mai bună măsură este posibilitatea de a se folosi oxigenul industrial la pacienții COVID, spune Florin Cîțu, scrie stiripesurse.ro.
Premierul s-a întâlnit, joi, cu producătorii de oxigen și cu reprezentanții DSU. El a cerut să fie pus la punct un mecanism care să asigure spitalelor două sau chiar trei surse de oxigen.
„Am identificat câteva soluții pentru a rezolva criza de oxigen din spitale. În urma discuțiilor cu producătorii de oxigen și cu reprezentanții DSU (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă), am stabilit că cea mai bună măsură este posibilitatea de a se folosi oxigenul industrial la pacienții COVID și, pentru că stocarea și distribuția reprezintă, în prezent, marea problemă, am identificat o soluție și aici. Detaliile le vor da specialiștii, după stabilirea concretă a tuturor elementelor tehnice”, a arătat Florin Cîțu.
Premierul interimar precizează că pentru a preîntâmpina, în viitor, probleme legate de asigurarea necesarului de oxigen în sistemul medical, a cerut să fie pus la punct un mecanism care să asigure spitalelor două sau chiar trei surse de oxigen.
„Așa cum este firesc să ai soluții de rezervă, având în vedere că multe unități sanitare dispun în prezent de o singură sursă. Mulțumesc producătorilor de oxigen pentru efortul din această perioadă, pentru deschidere și propuneri”, conchide Cîțu.