- Astăzi, într-un dialog sincer cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, am subliniat angajamentul comun pentru un viitor european și democratic al ambelor țări.
Relația cu Moldova și sprijinul nostru pentru Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) sunt esențiale în această direcție.
Colaborarea între România și Moldova trebuie să fie pe un drum proeuropean și pro-atlantist. Partidul Național Liberal este cel mai pro-european și pro-atlantist partid din România și ne asumăm datoria de a sprijini parcursul democratic al Moldovei. Vrem ca România să fie mijlocul stabilității la Marea Neagră și un partener de încredere pentru Europa și NATO.
Din păcate, există partide care încearcă să devieze România de la această direcție, așa cum au încercat să o facă și în Republica Moldova. Aceste partide, precum AUR și SOS, reprezintă, în opinia noastră, interesele Moscovei. Este esențial să acționăm ferm pentru ca aceste forțe să nu influențeze viitorul democratic al României.
Alături de partenerii noștri europeni și transatlantici, continuăm să susținem un viitor sigur, prosper și democratic pentru România și Moldova, un viitor stabil pentru întreaga regiune estică a Europei.
CMF: 31240003