Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, într- conferinţă de presă susţinută la Turnu Măgurele, că nu comentează declaraţiile făcute de Marcel Ciolacu la Paris, dar i-a cerut premierului să explice cât timp a folosit facilităţile de la RAPPS şi apoi să vină să stea de vorbă cu el, scrie Agerpres.
„N-am să comentez o astfel de declaraţie, pentru că ar însemna să consider că domnul Ciolacu are habar de semnificaţia cuvântului mojic. Dar văd că, totuşi, mai sunt reminiscenţe de anumite sentimente. Acum, ca să închidem chestiunea aceasta, cu tot ce înseamnă acea hotărâre de guvern, vreau să spun de la bun început că este o hotărâre de guvern de mai bine de un an de zile, despre care s-a ştiut şi care a fost finanţată inclusiv de domnia sa. Eu nu fug de niciun fel de răspundere, pentru că nu am fugit niciodată, îmi asum orice. Dacă a considerat că nu este o hotărâre de guvern potrivită, de ce nu a vorbit atunci când am elaborat-o sau de ce nu a vorbit în momentul când a preluat dumnealui funcţia de prim-ministru şi s-a găsit tocmai acum, în campanie electorală, să o aducă în discuţie? Ok, eu o asum, n-am o problemă”, a spus Ciucă, întrebat despre declaraţiile făcute de Ciolacu la Paris.
Marcel Ciolacu a precizat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României de la Paris, că nu poate oferi informaţii despre vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, despre care presa a relatat că ar fi pregătită ca locuinţă pentru preşedintele Klaus Iohannis la terminarea mandatului, deoarece anumite documente sunt încă secretizate, dar că va pune la dispoziţia opiniei publice informaţiile referitoare la devizul total al lucrărilor, după ce va fi parcurs tot traseul necesar în vederea desecretizării.
„Eu nu pot să fiu, iarăşi, ipocrit. E normal că cunosc. Sunt primul-ministru al României. Am lucruri pe care am dreptul să le spun, lucruri pe care nu am dreptul să le spun. Am văzut mizeria care se aruncă împotriva domnului Neacşu. Nu poţi să fii atât de mojic să nu îţi asumi lucruri pe care le faci când eşti prim-ministru. Această funcţie de prim-ministru trebuie să o iei şi cu bunele şi cu relele ei”, a spus Ciolacu.
Nicolae Ciucă a afirmat, totodată, că el nu a stat în vreo casă a RAPPS şi i-a cerut premierului Ciolacu să spună cât timp a folosit facilităţile de la RAPPS.
„Doar că diferenţa între mine şi oricare dintre cei care verbalizează acest subiect este că eu am stat în casa mea, eu nu am stat în casă de la RAPPS. Nu m-am folosit de această facilitate. Şi că au zis că îmi place la ţară, recunosc, sunt de la ţară, am stat în curte, nu îi zic bătătură, că bătătura mai are nişte anexe (…). Deci, am stat în curtea mea, nu în curtea RAPPS-ului. Când dumnealui o să explice cât timp a folosit facilităţile de la RAPPS, să vină să stea de vorbă cu mine”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Candidatul PNL la preşedinţie, Nicolae Ciucă, a fost, marţi, în judeţul Teleorman. El s-a întâlnit cu liberalii din judeţ la sediul PNL Alexandria şi a vizitat mai multe societăţi comerciale, iar la finalul vizitei a susţinut o conferinţă de presă.