Ciucă: Celebrăm astăzi 159 de ani de la nașterea lui Ion I. C. Brătianu, un exemplu de viziune și conduită liberală pentru generații

„Celebrăm astăzi 159 de ani de la nașterea lui Ion I. C. Brătianu, mare om politic român și personalitate liberală de anvergură, care a condus destinele țării în unele dintre cele mai dificile momente ale istoriei. România și Partidul Național Liberal au fost marcate de profunde transformări între 1909-1927, cât timp I.C. Brătianu a condus partidul. Pe plan intern, viața politică românească a trecut prin profunde transformări după Primul Război Mondial, iar sub conducerea vizionară a lui Ion I. C. Brătianu, PNL a reușit să rămână o importantă forță politică a țării”, scrie preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, pe Facebook.

„Ion I. C. Brătianu a deținut funcția de prim-ministru de cinci ori, între 1909 și 1927. Ca premier, a marcat evoluția socială și dezvoltarea economică a țării, fiind autorul reformei agrare și al celei electorale, mișcări care au definit România până la dictatura comunistă. Pe plan internațional, și-a demonstrat abilitățile diplomatice la tratativele de pace de după Primul Război Mondial, prin care s-a consfințit Marea Unire de la 1918.

Îi aducem astăzi un omagiu marelui Ion I. C. Brătianu, un exemplu de viziune și conduită liberală pentru generații”, menţionează Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare