Ciucă, discuţii cu ambasadorii Cehiei şi Slovaciei: Ne-au reasigurat de sprijinul pentru aderarea României la Schengen

Premierul Nicolae Ciucă a prezentat, sâmbătă, bilanţul săptămânii, precizând că ambasadorii Cehiei și Slovaciei ȋn România l-au reasigurat că sprijină aderarea României la spațiul Schengen.

„Săptămâna aceasta am avut, ca de obicei, acțiuni ce țin atât de politica internă, cât și de cea externă. Cu ambasadorii Cehiei și Slovaciei ȋn România am discutat despre reprezentarea minorităților celor două țări, dar și despre relațiile bilaterale bune pe care le avem. M-am bucurat că ambii ambasadori ne-au reasigurat de sprijinul guvernelor ceh și slovac pentru aderarea României la spațiul Schengen.
Ȋn sedința de #Guvern am stabilit investiții record ȋn economie, pentru anul 2023, și măsuri pentru a crește gradul de absorbție al fodurilor europene”, a transmis Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Ciucă a precizat că „tot despre investiții a fost și ȋntâlnirea cu Alfonso Garcia Mora, vicepreşedintele International Financial Corporation, parte a Grupului Băncii Mondiale. #IFC a dezvoltat în #România cel mai mare volum de investiţii din regiune, plasând ţara noastră între primii zece beneficiari la nivel global. Potrivit analizelor Harvard, suntem pe locul 19 în lume în topul celor mai complexe şi sofisticate economii şi dacă menținem ritmul alert al reformelor, putem urca între primele 10 până în 2030”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare