Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că există posibilitatea ca salariul minim şi pensia să crească din 2023, menţionând că există voinţa politică în acest sens, dar datele vor fi făcute publice după proiecţia bugetului pe anul viitor.
În ceea ce priveşte posibilitatea acordării voucherelor de 50 de euro şi la începutul anului 2023, premierul arătat că este posibil să fie luate măsuri similare anul viitor, în funcţie de evoluţia situaţiei şi de fondurile disponibile.
„În funcţie de evoluţia situaţiei şi de fondurile de care dispunem, pe de o parte, trebuie să acoperim rata de creştere a inflaţiei, de cealaltă parte, de asemenea, în funcţie de situaţia concretă şi de evoluţia inflaţiei şi a economiei, aşa cum am făcut anul acesta – şi am luat deja două măsuri de a asigura cetăţenilor vulnerabili, cu salarii mici, cu pensii mici acest sprijin financiar, primul în prima jumătate a anului, cel de-al doilea în a doua jumătate a anului – să gândim şi să luăm măsuri similare şi anul viitor„, a precizat Nicolae Ciucă.