Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, a apreciat sâmbătă, la finalizarea lucrărilor pe lotul I a inelului rutier metropolitan al Oradiei, colaborarea dintre Consiliul Judeţean (CJ) Bihor şi Primăria Oradea, arătând că acestea sunt „două instituţii reprezentative pentru administraţia liberală”, scrie Agerpres.
„Mă bucur să revin la Oradea pentru a inaugura astfel de proiecte. Consiliul Judeţean, sub conducerea domnului preşedinte Bolojan, şi Primăria municipiului Oradea, cu primar domnul Birta, sunt două instituţii reprezentative pentru administraţia liberală, două modele care au reuşit să absoarbă, să atragă fonduri europene, cât şi fonduri de la bugetul de stat. Nu cu mult timp în urmă, am participat la un proiect similar, din alte surse de finanţare, la Beiuş. Toate aceste proiecte reprezintă modul în care administraţia liberală gândeşte şi vede dezvoltarea comunităţilor”, a declarat, la ieşirea din Băile Felix, Nicolae Ciucă.
Alături de liderul PNL s-au aflat prefectul judeţului, Marcel Dragoş, preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, vicepreşedintele CJ, Mircea Mălan, primarul Oradiei, Florin Birta, managerul de proiect, Daniel Forţiu.
„Acest proiect este rezultatul accesării unei finanţări guvernamentale prin Programul Anghel Saligny, ca urmare a parteneriatului încheiat între Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor. Inelul rutier, de 17 km, cu viaducte, poduri şi podeţe, are o valoare de circa 58 de milioane de euro, din care 40 de milioane de euro este finanţare prin program, iar 18 milioane sunt cofinanţările CJ – 14 milioane de euro şi ale Primăriei – 4 milioane euro. Vreau să mulţumesc Guvernului României pentru iniţierea Programului Anghel Saligny, domnului Nicolae Ciucă, pentru că PNL – o spun fără nicio tentă electorală – a susţinut acest program şi datorită acestei linii de finanţare am putut să accesăm aceşti bani. Nu i-am împrăştiat pe proiecte mici, care nu au impact, ci am făcut un proiect mare, adunând finanţările. Se cuvine şi să mulţumesc domnului primar Birta şi Consiliului Municipal Oradea pentru cofinanţare, precum şi consilierilor judeţeni care au asigurat majoritatea necesară, cu toate problemele legate de exproprieri, de traseu”, a spus Ilie Bolojan.
Nicolae Ciucă a subliniat importanţa deciziei luată pentru a descentraliza execuţia acestor proiecte.
„Proiectele pe Anghel Saligny au fost cele care au dus într-adevăr la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în mod deosebit în mediul rural, dar, iată, funcţionează foarte bine şi pentru zonele adiacente municipiului reşedinţă de judeţ, în zona oraşelor mici şi mijlocii şi, nu întâmplător, am asumat acest program Anghel Saligny pentru că în programul nostru de guvernare vedem o continuare a acestuia prin Anghel Saligny Plus, astfel încât să facem ca diferenţa dintre mediul rural şi mediul urban să scadă la minim”, a declarat Ciucă.
Primarul Florin Birta a menţionat că acest inel rutier va decongestiona traficul pe centura municipiului Oradea, dar va oferi şi posibilităţi de dezvoltare zonei.
„Între timp, în parteneriat cu Consiliul Judeţean lucrăm la drumurile radiale, care să facă legătura între inel şi centura metropolitană”, a afirmat edilul.
Potrivit reprezentantului constructorului, Daniel Forţiu, această lucrare de 8,3 km a fost o provocare, dar s-a reuşit finalizarea cu opt luni mai devreme.
Tronsonul are, în prezent, clasa tehnică III, la fel cum va fi cealaltă jumătate a inelului, de 8,5 km.
Lotul I al Inelului rutier metropolitan de sud al Oradiei, cuprins între Băile Felix şi Nojorid, cu o lungime de 8,3 km, va fi deschis circulaţiei începând de duminică, 17 noiembrie. Lucrările au fost executate de asocierea formată din firmele SC Asfamixt S.R.L (lider), SC OPR Asfalt SRL şi SC Dacia Faber SRL. Valoarea contractului a fost de 70.143.942,59 lei, fără TVA.
Proiectul Inelului Rutier Metropolitan de Sud, cu o lungime de 17 km, cu o bandă pe fiecare sens de circulaţie, este o infrastructură rutieră modernă ce va facilita mobilitatea în zona metropolitană a municipiului şi va contribui la dezvoltarea întregii regiuni.
Şoseaua cu caracteristici de drum naţional este paralelă cu centura actuală a municipiului, dar înspre exterior şi ocoleşte localităţile Oşorhei, Sânmartin şi Nojorid legând trei şosele naţionale dinspre Cluj, Deva şi Arad.
Inelul rutier de sud are ca scop reducerea traficului de tranzit prin Oradea şi comunele învecinate, dar şi dezvoltarea urbanistică şi economică pe toată lungimea traseului, prin deschiderea de noi oportunităţi de investiţii în zonele Cheriu, Oşorhei, Nojorid şi Băile Felix.
Valoarea totală a proiectului este de 289 milioane lei, fiind finanţat în proporţie de 80% de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional Anghel Saligny, restul costurilor fiind suportate de CJ Bihor şi Primăria Oradea.