Ciucă la RFI: Cel care va genera ruperea coaliției nu va câștiga

”Nu consider că în momentul de față putem să ieșim în fața românilor și să discutăm de ruperea coaliției”, declară la RFI președintele PNL, Nicolae Ciucă. El nu exclude discuții cu alte forțe politice, pentru coagularea dreptei: ”Nu avem negocieri. Nu am închis niciodată cu nimeni dialogul. Cine a vrut să înțeleagă înțelege despre deschiderea noastră și această propunere să putem să discutăm coagularea dreptei în jurul PNL”.

Întrebat dacă se va rupe coaliția PSD-PNL, Nicolae Ciucă a răspuns: ”PNL, eu personal am avut o abordare cât se poate de echilibrată și trebuie în continuare să avem acest echilibru, pentru că în momentul de față vedem cu toții că nu s-a schimbat situația de securitate. Când contextul în care am luat decizia să realizăm această coaliție a fost unul care a atras și apreciez foarte mult această atitudine, responsabilitatea tuturor liderilor politici din România pentru o coaliție care să treacă țara prin acea succesiune și suprapunere de crize. În momentul de față, este nevoie de aceeași responsabilitate, este nevoie de aceeași onestitate și loialitate și respect în interiorul coaliției, pentru că românii au alte așteptări de la noi (…). Avem țări care sunt în al treilea trimestru succesiv de recesiune, avem țări care au intrat în primul trimestru de recesiune. Ca atare, nu consider că în momentul de față, putem să ieșim în fața românilor și să discutăm de ruperea coaliției (…). Cel care va genera ruperea coaliției, din punctul meu de vedere, nu va câștiga, ci va pierde”.

Reporter: Dar PNL nu stă grozav în sondajele prezentate public în ultimele luni. Sunteți pe locul al doilea sau chiar al treilea, după AUR, care în multe sondaje vă suflă în ceafă. Singura variantă posibil câștigătoare pentru PNL, după cum spun unii comentatori politici, este ruperea coaliției și formarea unei majorități alături de viitorul pol de dreapta.

Nicolae Ciucă: Este ușor să venim cu astfel de propuneri și în urma unor analize a sondajelor de opinie care arată o anumită stare de fapt la un moment dat și să nu luăm în calcul că atunci când exprimăm o astfel de posibilitate, să nu avem în vedere care ar fi scenariile care urmează, ipotezele care ar putea să se petreacă după o asemenea decizie, adică să vedem unde am ajunge și după aceea să existe acest îndemn la ruperea coaliției. Pe de altă parte, noi, după decizia Biroului Politic Național de la Sinaia, în care am oferit deschidere pentru tot ceea ce înseamnă coagularea dreptei în jurul PNL, Partidul Național Liberal este axul principal al dreptei în România, de 148 de ani.

Ca atare, cine a vrut să înțeleagă înțelege despre deschiderea noastră și această propunere să putem să discutăm coagularea dreptei în jurul PNL, iar ca să ajungem la această coagulare, este o cale nu foarte scurtă, trebuie să existe discuții, negocieri (…).

 

Reporter: Asta ce înseamnă, că PNL este dispus să aibă discuții pentru o eventuală colaborare cu USR? Cum, în ce condiții? Că sunteți totuși la guvernare lângă PSD.

Nicolae Ciucă: Suntem la guvernare lângă PSD și vom rămâne în această guvernare cu întreaga noastră responsabilitate. Guvernarea nu afectează construcțiile politice pentru anul 2024, care se pare că va fi un an cât se poate de interesant din punct de vedere politic și atunci este nevoie să fie puse pe masă toate proiectele, toate ipotezele posibile, astfel încât să avem o abordare, așa cum ne-am asumat, prin noi înșine, la Sinaia.

 

Reporter: Da, dar cei de la USR vă spun: OK, vreți o coagulare a dreptei, atunci ieșiți din coaliția cu PSD, votați o moțiune de cenzură și facem apoi altă majoritate.

Nicolae Ciucă: V-au spus dvs., cu noi nu au vorbit încă.

 

Reporter: Ați încercat să aveți un canal comun de comunicare? Aveți negocieri?

Nicolae Ciucă: Nu avem negocieri. Nu am închis niciodată cu nimeni dialogul. În politică și în orice situație trebuie să existe dialog, pentru că atunci când ne închidem fiecare în carapacea noastră, nu avem cum să găsim o soluție.

 

Discuții PNL-REPER?

 

Reporter: Cu REPER-ul domnului Dacian Cioloș discută PNL?

Nicolae Ciucă: Discutăm cu toată lumea.

 

Reporter: Cu REPER ce discutați?

Nicolae Ciucă: Cu cei de la REPER, recunosc, sunt discuții care vizează anumite proiecte legislative, de susținere în Parlament, există deschidere pentru acest dialog. Cu domnul Dacian Cioloș, recunosc, nu am discutat de câteva luni de zile, dar asta nu înseamnă că nu există disponibilitate pentru dialog.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare