Ciucă: Ororile războiului contrazice valorile pe care Învierea ne îndeamnă să le prețuim

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale, afirmând că traversăm o perioadă în care deplângem ororile unui război ce contrazice toate valorile pe care Învierea Domnului ne îndeamnă să le prețuim, încurajându-i pe români să rămână uniți în jurul acestei sărbători și cu gândul la cei aflați în nevoie.

”(…) Vremurile complicate pe care le trăim acum evidențiază nevoia de înțelegere între oameni, solidaritate și unitate. Am traversat cu toții o perioadă foarte grea, marcată de criza pandemică, iar mulți dintre noi au trecut prin experiența dureroasă a pierderii unor persoane dragi. Acum deplângem ororile unui război ce contrazice toate valorile pe care Învierea Domnului ne îndeamnă să le prețuim. Spațiul creștinismului este destinat să fie unul al unității în jurul Învierii Domnului. Înainte de a ne împărtăși de bucuria Învierii, suntem datori să iertăm și să ajutăm – iar noi, românii, am demonstrat din plin că suntem solidari și sunt convins că vom continua pe acest drum”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat de presă.

Premierul i-a îndemnat pe români să rămână uniți în jurul acestei sărbători.

”Lumina pe care o luăm din Lumină în această noapte sfântă a Învierii să ne călăuzească tuturor gândul și faptele pentru o lume mai bună, în care viața și pacea să fie prețuite așa cum se cuvine. Îmi doresc și vă doresc să rămânem uniți în jurul acestei mari sărbători, ca o mare familie în fața provocărilor, a suferințelor și a conflictelor de orice fel. Am speranța că după toată această perioadă a „pătimirilor” vom putea primi împreună în suflete lumina și pacea Învierii lui Hristos.  Gândurile și rugăciunile noastre vor fi alături de toți cei care au nevoie de ajutor. Sărbători fericite, cu liniște și pace, tuturor credincioșilor care sărbătoresc Paștele Ortodox! Hristos a Înviat!”, a conchis Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare