Premierul Nicolae Ciucă susține că prognoza de creștere economică a Băncii Mondiale la o medie anuală de 5,2% pentru perioada 2022 – 2030 confirmă trendul pozitiv al economiei românești și potențialul de dezvoltare pe termen lung.
„Sunt caracteristicile unei economii sănătoase, ale unui progres bazat pe investiții, ancorat în proiecte de reformă și în obiective de perspectivă precum consolidarea statutului de membru al UE, al NATO și aderarea la Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică.
Guvernul României și-a asumat demararea unor reforme ambițioase, cu rezultate cuantificabile pe termen mediu și lung.
- Reformele începute prin implementarea Proiectului ”România Educată”, extinderea digitalizării, pregătirea tranziției la economia verde, consolidarea fiscală sunt așteptate de cetățeni și reprezintă argumente solide pentru a atrage noi proiecte de investiții cu capital național și străin. Împreună cu finanțările de peste 90 de miliarde de euro în următorii ani din fonduri europene, România va continua perspectivele de dezvoltare și de recuperare a decalajelor față de statele europene.
- Măsurile luate deja în primele luni de guvernare primesc validări de etapă atât din partea instituțiilor naționale – datele Institutului Național de Statistică indică o creștere economică de 5,2% în primul trimestru al acestui an – , cât și din partea Comisiei Europene, care a îmbunătățit prognoza de creștere economică pentru acest an la 3,9%.
Datele specialiștilor sunt o dovadă a încrederii în economia românească, precum și a faptului că ne aflăm pe drumul corect în ceea ce privește politicile Guvernului de modernizare, dezvoltare și îmbunătățire a vieții cetățenilor”, a transmis Ciucă, pe Facebook.