Ciucă reclamă gradul foarte scăzut de absorbţie a fondurilor europene: Din păcate, în momentul actual, din cadrul 2021-2027 nu s-au absorbit nici măcar 3% şi suntem cam la jumătatea parcursului

Fostul premier Nicolae Ciucă reclamă faptul că din actualul exerciţiu 2021-2027 au fost atrase mai puţin de 3% din fondurile europene pe care România le are la dispoziţie. El afirmă că PNL a fost partidul care, aflat la guvernare, a atras cele mai multe fonduri europene.

”Sunt o serie întreagă de învăţăminte pe care le-am desprins, fiecare dintre noi, atât în ceea ce priveşte administraţia la nivel, local, guvernanţa la nivelul conducerii centrale, inclusiv comportamentul şi atitudinea noastră în interiorul unei coaliţii, s-a învăţat foarte mult în această perioadă. (…) Partidul Naţional Liberal a fost cel care a realizat cea mai mare absorbţie de fonduri europene când a fost la guvernare şi a atras cele mai multe fonduri străine. Nu asta am vrut să scot în evidenţă, ci să vă spun faptul că, din păcate, în momentul actual, din cadrul 2021-2027 nu s-au absorbit nici măcar 3% şi suntem cam la jumătatea parcursului. Numai anul viitor nu ne apropiem de 2027”, a afirmat Nicolae Ciucă sâmbătă, în faţa reprezentantelor Organizaţiei de Femei a PNL.
El a spus că acestea sunt lecţii ”identificate”, nu ”învăţate”.
”Sunt chestiuni pe care aşa, cum am spus, le-am învăţat, sunt lecţii învăţate. Eu le-aş spune mai bine lecţii identificate, pentru că învăţată este după ce ai pus-o în practică pe cea identificată. Noi, deocamdată doar le-am identificat”, a adăugat Ciucă.
Sursa: News.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare