Premierul Nicolae Ciucă susține că digitalizarea este o parte esențială a modernizării României, având în dezvoltarea societății un rol la fel de important precum cercetarea și inovația.
„Transformarea digitală și utilizarea noilor tehnologii sunt șansa de a recupera decalajele față de statele mai dezvoltate din Europa și față de țările care au înțeles că viitorul serviciilor publice va fi electronic. Acesta a fost mesajul meu din deschiderea conferinței “România Digitală – România Liberală”.
Știm deja că România are, de ani buni, resursă umană de o înaltă pregătire profesională și cu o deosebită capacitate creativă. Prin această conferință, PNL demonstrează că avem acum și un angajament politic la cel mai înalt nivel, alături de instrumentele necesare pentru transformarea digitală a României.
Cele patru direcții abordate de evenimentul de astăzi au fost: serviciile publice digitale, competențele digitale, digitalizarea sectorului privat și conectivitatea prin rețele de mare viteză – priorități strategice din marile proiecte pe care guvernul le are în lucru în acest domeniu”, a spus Ciucă.