Ciucu, după ce a fost la DNA: Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut

Primarul Ciprian Ciucu spune, după ce a fost la DNA, că se pare că niște persoane s-au folosit de numele lui și s-ar fi cerut niște sume în numele său, în campania electorală de anul trecut. Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase, afirmă primarul. 
”A fost o zi ciudată pentru mine. Este pentru prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Dar am dus-o relativ ușor, sentimentele care m-au încercat au fost doar uimirea și frustrarea. Uimire pentru că nu știu de unde vine și frustrare pentru că, dimpotrivă, am limitat corupția, după puterile mele, în toate pozițiile publice sau civice în care m-am aflat.
Cu privire la acuzația de luare de mită… Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Ei spun, într-un denunț, că eu aș fi știut. Mai mult voi afla după ce voi avea, împreună cu avocații, acces la dosar. Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase.
Aceste acuzații pică prost, într-un context prost: am enorm de mult de lucru la primărie și acum, cu acest dosar, voi avea de cărat după mine, probabil un an, doi sau trei, niște acuzații pe care va trebui să le demontez și un proces obositor și sâcâitor. Sper să scap cât mai repede de acestă tinichea.
În afară de timpul pe care va trebui să îl dedic acestui proces (mai am și altele, m-au dat dezvoltatori imobiliari în judecată atunci când am protejat legitim interseul public), mă voi comporta ca și când nimic nu s-a întâmplat și voi munci cu toate puterile pentru orașul nostru.
Voi ține capul sus, nu voi evita întâlnirile publice și nici contactul direct cu bucureștenii. Pentru că nu am de ce!
Nu intru în alte teze, nu știu cum m-am căpătuit cu acest dosar. Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sitemului de justiție”, spune Ciucu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare

Ecopolitic.ro Icon
Ecopolitic.ro
Descarcă gratuit aplicația
Descarcă
×