Ciucu (PNL) acuză un ‘complot’ după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a criticat dur, duminică, nominalizarea liberalului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan, catalogând decizia drept un ‘complot’ și un ‘act de agresiune’ menit să rupă PNL, scrie Agerpres.

‘Complot. Trădare. Ingerință. Conducerea statutară a Partidului Național Liberal nu a fost consultată, nici măcar întrebată cu privire la această nominalizare. Am aflat cu toții post-factum, când au început să sune telefoanele. Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaiîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui’, a transmis Ciucu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Potrivit edilului, planul era cunoscut încă din cursul acestei săptămâni de către anumiți factori politici care au preferat ‘să conspire în secret’.

Potrivit lui Ciucu, inițiatorii acestui demers, inclusiv premierul desemnat Adrian Veștea, au absentat ‘deliberat’ de la ședința Biroului Politic Național al PNL pentru a evita asumarea deciziei în fața partidului.

‘Au știut încă de săptămâna aceasta, nu au spus nimic, au conspirat. De aceea, cei care ne vor cere să ducem trădarea mai departe nu au venit la ședința BPN. Domnul Veștea fiind printre ei. Unul dintre obiective este ruperea PNL’, a susținut liberalul.

În ciuda tensiunilor interne și a presiunilor, primarul general al Capitalei s-a arătat convins că PNL va rezista acestei încercări și va refuza să fie subordonat unor interese externe.

‘Am încredere că Partidul Național Liberal nu se va face preș și va trece și acest test. România are nevoie de partide serioase, mature, care să nu se lase călcate în picioare. Modul acesta de a face politică se va întoarce împotriva acelora care fac politică în acest fel’, a punctat Ciprian Ciucu.

Duminică dimineața, președintele Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat și îl propune în locul acestuia pe Adrian Veștea.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare

Ecopolitic.ro Icon
Ecopolitic.ro
Descarcă gratuit aplicația
Descarcă
×