Victor Ciutacu anticipează că familia Iohannis va avea soarta clanului Băsescu după terminarea mandatului de la Cotroceni.
„Mini teren de golf, pentru care luptătorul cu schimbările climatice a aprobat defrișarea unei pădurici, și jacuzzi-n lac. Sunt ultimele două active costisitoare, din vila de protocol a lui Ceaușescu de la Olimp, de care s-a aflat din lungul lanț investițional al statului român pentru barosăneala familiei Iohannis. Noroc că s-a dat liber la înfierat Înaltul, că așa mai aflăm și noi cum huzuresc nababii supremi pe banii noștri. Abia ce ne obișnuisem cu avioanele private cu piscină la purtător, că ne-a luat iar greața.
Nu că ar mai fi vreo surpriză pentru cineva, limita e cerul, dar tot se mai găsesc resurse de uimire. Pentru că n-ai cum să nu-ți faci cruce cu două mâini când auzi de fețe de masă de 9.000 euro și rasteluri de biciclete de 3.000 euro. Totul, pentru mofturile unor parveniți care au impresia că lumea a început și s-a sfârșit cu ei și care au ajuns să-și cheme jeturile aeriene private precum corporatiștii mașinile de ride sharing”, a spus Victor Ciutacu la România TV.
„Căderea sinistrei familii va fi cruntă. Chiar dacă nu va cuprinde neapărat și un complement de natură penală. Irelevanța și nebăgarea-n seamă-i va dispera pe amândoi. S-au obișnuit să se comporte ca niște sultani excentrici și, vrând-nevrând, va veni momentul în care vor ieși definitiv pe poarta Cotrocenilor. Și vor redeveni ceea ce au fost întotdeauna, niște nimeni cu acte. Care, în plus față de statutul lor de mediocri de vocație, vor beneficia de niște avantaje, limitate și alea, pe care România le oferă foștilor șefi de stat. Pentru o familie decentă, ar fi arhisuficient, dar aici nu e cazul. Prima va dispărea instituția poruncelii. Iar a doua va fi liniștea. Vor începe hărțuielile. Fiscul va zgâria la ușă după banii datorați pentru casele luate prin fals și exploatate ilegal. Viitorul premier se va gândi dacă mai are rost să-i repartizeze palatul faraonic în care s-au băgat milioane de euro. S-ar putea ca și niște procurori să-și arate olecuță mușchii. Nu neapărat de luat de-acasă, dar cât să-i vadă la televizor o țară întreagă pe foștii intangibili. Cea mai bună soluție rămâne Palm Beach. Dar, dincolo de marea devoalare, acolo ar fi mai nimeni decât la noi. Și asta i-ar termina cu zile…”, a conchis Victor Ciutacu.