Ciutacu: Fiecare ieşire publică a lui Lasconi se transformă într-un festival al hohotelor de râs

„Fiecare ieșire publică a Elenei Lasconi e un festival al hohotelor de râs ale privitorilor. Sau, după caz, izvor de stupoare, în rândurile propriului partid și, uneori, de îngrijorare instituțională. Scoate femeia asta niște gogomănii din ea de te iei cu mâinile de cap. Cel puțin ultima prestație dată publicității, cea de la Europa liberă, când habarnismul manifest era să ne bage într-un conflict diplomatic cu Turcia, după ce în prealabil se bâlbâia ridicol pe tema trupelor NATO din România, a fost o capodoperă a ridicolului”, spune Victor Ciutacu, în direct la România TV.

„Oricâte emisiuni și podcasturi prietenoase și-ar aranja, lipsa ei de minimă cultură politică o învinge categoric. De Constituție habar n-are, din evoluțiile internaționale nu e în stare nici măcar să rețină și să repete papagalicește ce aude la televizor. De citit, Doamne, apără și păzește, nici pomeneală… Unde se simte femeia ca peștele-n apă e la uneltiri, ca întreg USR-ul, de altfel. Se lucrează ăștia unii pe alții cu o pasiune devoratoare. Gașca aia care a prăbușit partidul până la ridicolul 8% de la europarlamentare s-a dat demonstrativ la o parte și i-a făcut ei pârtie. Să aibă unde se întoarce toți după ce își frânge Lenuța gâtul.

Întâi au tăcut sugestiv când au apărut actele despre facultatea aia de cofetari-patiseri pe care șefa lor politică a absolvit-o la bătrânețe. apoi, i l-au lăsat pe Ghinea semn, ăla o curăță de bani și-i bagă-n cap că ea e Aleasa. În paralel, s-au dat toți răniți când a venit Lasconi de la Câmpulung să-și depună candidatura la prezidențiale. Revanșardă, s-a gândit să-i scoată de pe liste pe penalii USR, în frunte cu Clotilde. Dar s-a izbit decisiv de zidul lui Vlăduț Magicianul și a pus capu-n pământ. Așa că a lipsit și ea de la depunerea candidaturilor pentru Parlament ale filialei București. Semn politic de mare unitate, că tot se visează ea Mama Națiunii. Și, ca să fie treaba oablă, Lasconi a plecat cu rugatul la Sfânta Parascheva. Ca tot omul nou în politică, ăla care vrea spitale, nu catedrale. Fix cât să mai asmută încă o dată pe ea electoratul rezist hard, pe care oricum îl înrăise cu familia tradițională și crucioaiele de pe piept afișate la vedere…”, spune Victor Ciutacu, într-o analiză la România TV.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare