Mesajul secretarului general al PSD, Claudiu Manda, cu o zi înainte de votul din Parlament pe moțiunea de cenzură: Moțiunea trece cu mai multe voturi decât numărul de semnături!
- ”România a ajuns într-un punct în care actuala formulă de guvernare nu mai răspunde nevoilor reale ale oamenilor. Iar mâine, Partidul Social Democrat face un pas necesar pentru a închide această etapă și pentru a crea premisele unei guvernări funcționale, care să oprească deteriorarea nivelului de trai.
Avem nevoie de decizii rapide și asumate din partea tuturor liderilor pentru a construi o majoritate pro-europeană, capabilă să guverneze stabil și predictibil, cu rezultate concrete pentru oameni.
Nu este despre un partid sau un lider, ci despre corectarea unei direcții care nu mai funcționează.
România are nevoie de un guvern care protejează veniturile oamenilor, accelerează investițiile și oferă o direcție clară economiei, corectând dezechilibrele fără a pune presiune suplimentară pe oameni.
PS: Moțiunea trece cu mai multe voturi decât numărul de semnături”, scrie Manda pe Facebook.



