Claudiu Năsui, despre averea noului șef al CCR, Marian Enache: Două pensii speciale de 45.239 de lei și  salariul de judecător CCR, de 26.860 de lei pe lună

Noul președinte al CCR, Marian Enache, are venituri uriașe pe care le încasează în urma celor două pensii speciale șia  salariului de judecător CCR. Enache încasează peste 70.000 de lei în fiecare lună, anunță într-o postare Claudiu Năsui.

Veniturile pe care le încasează noul președinte CCR

Acesta ar avea două pensii speciale de 45.239 de lei. De asemenea, are și salariu de 26.860 de lei pe lună. Enache a avut și 3 mandate de deputat, fiind candidat din partea FSN, PDSR, UNPR.

“Nu e de mirare că cei care sunt pensionari speciali vor să-și primească în continuare privilegiile și nu vor să strice ordinea existentă, spune Năsui.

Toate acestea sunt plătite din banii voștri. Și acum vă dați seama de ce liderii PSD – PNL vorbesc în ultima vreme doar despre creșteri de taxe. Pentru că pentru speciali e nevoie de bani și statul nu le va strânge deloc cureaua. Oamenii o fac deja.”, scrie Claudiu Năsui.

Decizia judecătorilor CCR

Marian Enache a fost ales noul președinte al Curții Constituționale a României, a anunțat sâmbătă CCR, într-un comunicat de presă.

„În urma votului secret, cu unanimitatea voturilor judecătorilor prezenți, domnul Marian Enache a fost ales în funcția de președinte al Curții Constituționale, pentru un mandat de trei ani.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare