Deputatul PNL, Claudiu Răcuci, avertizează asupra faptului că măsurile cuprinse în Legea bugetului de stat pentru anul 2018 vor avea efect de bumerang pentru cei mai mulţi dintre români, indiferent de statutul lor profesional şi de vârstă.
De asemenea, deputatul de Alba consideră că de măsurile luate în decembrie vor fi puternic afectate şi autorităţile locale, cărora Guvernul Tudose le-a confiscat excedentele bugetare sub pretextul absurd că „excedentele autorităţilor locale sunt bani care nu produc beneficii”:
„Se vede de la o poştă cât de incompetent a fost ultimul Guvern PSD-ALDE, care considera că administraţiile locale au acumulat excendente de dragul de a pune bani la ciorap şi de a nu-i folosi. Cine Dumnezeu nu vrea să cheltuiască bani dacă are? Din păcate, miniştrIi conduşi de Tudose nu au avut nici cea mai mică experienţă în treburile administraţiei publice locale, deşi mare parte dintre ei au lucrat toată viaţa la stat. La sfârşitul lunii decembrie, Ionuţ Mişa declara că nivelul excedentelor bugetelor unităţilor administraţiei locale a ajuns la 13 miliarde de lei şi că pentru a-şi acoperi incompetenţa în colectarea veniturilor, va penaliza în anul 2018, fără să clipească, pe toţi acei primari care nu au fost risipitori, nu au plantat panseluţe iarna, pe zăpadă, sau nu au udat spaţiile publice pe timp de ploaie. Da! I-au sancţionat exact pe primarii gospodari, pe cei care au economisit pentru a efectua proiecte de investiţii din bugetele locale sau pentru a cofinanţa proiecte din fonduri europene! Sunt multe primării care au proiecte în derulare sau au primit mereu bani cu întârziere şi, ca să nu li se oprească proiectele, au economisit bani pentru zile negre. Lor le-a spus Dragnea, Tudose şi Mişa că au fost fraieri pentru că au fost chibzuiţi şi, pentru acest lucru, în anul 2018 vor primi mai puţini bani din cotele defalcate. Aşadar, cine a cheltuit bugetele până la zero primeşte mai mulţi bani de la Guvern, iar cine a pus de o parte şi a fost gospodar, va fi penalizat şi va primi mai puţin cu 50% din valoarea excendentelor acumulate”, a declarat deputatul PNL.
Claudiu Răcuci avertizează asupra faptului că măsura prin care Guvernul PSD-ALDE a încurajat eliminarea excedentelor bugetare a condus, pe de o parte la o risipă inimaginabilă de bani publici în luna decembrie, iar pe de altă parte, la eliminarea buffer-ului din care administraţiile publice locale puteau să finanţeze diferite proiecte de investiţii de interes local, noi sau în derulare:
„După ce primăriile au aflat despre ceea ce are de gând să facă Guvernul, cele mai multe au încercat să scape cum au putut de aceste excedente şi să cheltuiască banii cât mai repede, ca să nu le prindă 1 ianuarie cu banii în conturi. Efectele au fost de două feluri. Pe de o parte, măsura deosebit de proastă a ajutat Guvernul pe termen scurt să se încadreze în cifra de deficit bugetar, ca urmare a exploziei consumului în ultima lună a anului şi, pe de altă parte, cea mai mare parte din aceşti bani nu s-au dus pe investiţii, ci pe cheltuieli de slabă calitate, singurele care se puteau face repede, peste noapte. Cel mai simplu se poate vedea în achiziţiile făcute de primarul general al Capitalei, doamna Firea, care a aruncat pe fereastră sute de milioane de lei pe tot felul de prostii, numai în luna decembrie.
Nu trebuie să uităm că după ce primăriile au pierdut cca. 6,5 miliarde lei din aceste excedente, tot administraţiile locale vor pierde cca. 6 miliarde lei din cotele defalcate din impozitul pe venit. Poate că primăriile mari nu vor resimţi atât de dur aceste măsuri, însă pentru peste 2500 de localităţi cu bugete mici, măsurile lui Tudose, Dragnea şi Stănescu vor aduce aceste administraţii în sapă de lemn. Aş mai adăuga faptul că, în anul 2017, peste 80% din investiţiile care s-au realizat în România au fost făcute de administraţiile locale, din bugetele locale. Oricine poate să anticipeze faptul că în anul 2018 investiţiile publice realizate din bugetele locale nu vor mai exista şi cine va vrea să mai construiască vreun podeţ sau să zugrăvească vreo şcoală din comună, va trebui să se umilească pe la uşile ministerelor prin Bucureşti. De aceea, nu este întâmplător pelerinajul viceprim-ministrului Paul Stănescu prin toate judeţele ţării, unde se face că află cât de rău a înfundat bugetele locale şi vrea să convingă aleşii locali că-i va salva el cu bani de la Bucureşti. Domnul Stănescu ştie că banii nu sunt de la Bucureşti, ci sunt tot ai cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite, pe care Guvernul i-a confiscat şi acum îi redistribuie el. Tot domnul Stănescu să citească programul de guvernare unde s-a minţit cu neruşinare că impozitul pe venit va rămâne la nivelul autorităţilor locale în procent de 100%, pentru a creşte descentralizarea financiară a administraţiei publice.
Dar când oare s-a ţinut PSD de promisiuni?” a mai adăugat deputatul Claudiu Răcuci.
ecopolitic.ro