Claudiu Răcuci (PNL) – Teodorovici și Dragnea spulberă piața liberă și duc România în criză financiară sigură

Deputatul PNL Claudiu Răcuci  lansează un atac fără precedent la Guvernul PSD-ALDE, după ce Eugen Teodorovici a promovat o ordonanță de urgență care va duce România în recesiune economică:

„Ori de câte ori vorbește Teodorovici, economia se prăbușește! După ce ministrul Finanțelor a prezentat marți seară textul celei mai nocive ordonanțe de urgență emise vreodată de un guvern din România, ieri, la Bursa de Valori din București a fost prăpăd! În numai două ore, acțiunile celor mai importante firme din România au scăzut cu până la 19%.

  • Băncile, companiile de gaze, electricitate și comunicații sunt în genunchi. Pierderile sunt la nivelul milioanelor de euro, numai în baza declarațiilor iresponsabile ale unui circar numit în funcție de ministru al Finanțelor.
  • Nici nu vreau să-mi care vor fi efectele după implementarea tuturor celor 57 de pagini de măsuri, cât are ordonanța de urgență!

Impozite pentru bănci, adică pentru clienții băncilor, constituirea unor fonduri iluzorii de investiții pentru școli și spitale, deși 32 de miliarde de euro din banii europeni stau necheltuite, înghețarea pensiilor până la 1 septembrie, înghețarea unor drepturi salariale, deturnarea banilor de la sănătate sau tineret și sport sunt numai câteva dintre măsurile toxice care vor distruge creșterea economică din România și vor compromite șansa noastră de a ne apropia de standardul de viață din Europa dezvoltată.

Solicit, fără nicio ezitare, demiterea imediată a ministrului de Finanțe Eugen Teodorovici și sper ca parlamentarii responsabili să voteze moțiunea de cenzură împotriva celui mai incompetent guvern din istoria țării noastre!”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare